TOATĂ LUMEA MĂ ÎNTREABĂ de ce m-am apucat de fotbal. Numai cine are prejudecăţi se miră. E un sport frumos și interesant și pentru fete. Mie mi-a plăcut de mică, de când îmi petreceam majoritatea timpului cu băieţii în faţa blocului sau cu colegii din Constanţa, pe terenul de fotbal din curtea școlii. Nu mi-au plăcut păpușile, așa cum nu mi-a plăcut nici să sar elasticul cu fetele, în recreaţie. Băieţii mă voiau ca atacant pentru ei. Se pare că eram destul de bună, căci asta am și ajuns.
Joc profesionist de la 14 ani, când un antrenor de club a venit la școală să caute fete pentru echipa SF Constanţa. La 17 ani am plecat la Cluj, ca să fac performanţă. Sunt încă acolo, dar de șapte ani joc și pentru echipa naţională.
Îmi aduc și acum aminte primul meu meci cu naţionala. Fusesem acceptată abia de șase luni. Aveam cea mai puţină experienţă, aveam doar 16 ani; eram foarte liniștită și la locul meu. Când deschideam o ușă să intrăm, așteptam până intrau toate și eu intram ultima, că mi-era rușine. Eram ucenică, dar colegele mele m-au primit bine, ziceau că sunt de viitor.
A venit și primul meci cu ele. Eram întro grupă preliminară pentru campionatul european și aveam un meci cu Croaţia pe 30 septembrie 2001. Ne echipaserăm și așteptam să intrăm pe teren, numai că eu plângeam de stres și aveam așa de multe emoţii încât colegele au insistat să mă calmez, ca să nu le transmit și lor. Mi-am făcut cruce, am intrat cu dreptul pe teren (așa fac întotdeauna) și apoi ne-au cântat imnul. Nimic nu e mai emoţionant pentru un sportiv decât să i se cânte imnul înainte de joc. În momentele acelea te trec toţi fiorii, pentru că știi că joci pentru ţară.
Eram foarte tensionată. Știam că echipa Croaţiei este bună și, ca titular pentru prima dată, aveam o anumită responsabilitate. Erau fete cu mult mai multă experienţă ca mine care rămăseseră acasă, deci eu trebuia să dovedesc că merit, să confirm. Apoi a început meciul și a curs destul de bine. Nu-mi mai amintesc prea bine ce s-a întâmplat la început. La un moment dat a fost pasa aceea, care a trecut prin faţa porţii.
Jucam mijlocaș stânga atunci – sunt stângace și-mi vine mai ușor să dau pasele. Eu veneam din linia a doua. Aproape că nu-mi venea să cred că era o pasă paralelă cu linia porţii și poarta era goală. Am marcat primul meu gol pentru naţională și toată lumea a sărit pe mine. A fost un moment foarte intens. Eram tare bucuroasă, deși faza în sine nu a fost remarcabilă: golul mi-a fost pe jumătate servit de colega care executase pasa. După ce am ieșit din teren, m-am umplut de felicitări. Nimeni nu se aștepta să marchez.
Anul trecut, în Israel, în cadrul UEFA Women’s Cup, unde participam cu CFF Clujana, mi-am luat însă revanșa cu un gol cu adevărat spectaculos în meciul cu Sparta Praga. Mai jucaserăm cu campioana Cehiei în 2005 și ne-au bătut cu 2-1. Cehoaicele erau mai puternice, și noi, acum, ne doream foarte tare victoria. Meciul a evoluat lent, eram destul de motivate să jucăm bine. La un moment dat, am obţinut un corner de pe partea stângă în direcţia noastră de atac.
Jucătoarea cu numărul 9, care executa loviturile de pe acea parte, a strigat „Unu!” și atunci fiecare din noi a știut ce poziţie să ia. Avem patru scheme secrete de surprindere a adversarului și urma să jucăm schema 1. Numărul 13 a primit pasă paralelă cu linia terenului, a trimis-o înapoi colegei cu 9, iar aceasta a centrat-o în colţul lung al porţii, unde eram eu. Am reluat cu capul și am trimis mingea în colţul drept al porţii, exact în semicercul unde se prinde plasa.
Mingea a lovit arcul de cerc și a ieșit. Pentru câteva fracţiuni de secundă n-am știut dacă se va considera gol sau nu. Imediat fetele au sărit pe mine și atunci am înţeles că arbitrul a indicat centrul terenului. Am ţipat toate și am sărit și pe antrenor de bucurie. N-am câștigat meciul, dar am obţinut un rezultat avantajos, care ne-a permis, după cinci ani în care fuseserăm campioane ale României și nu reușeam să trecem în turul doi, să plecăm în sfârșit mai departe, în Suedia, unde am obţinut un rezultat ce ne-a clasat printre primele 16 echipe ale Europei.
*Florentina Spânu (tricou galben) are 23 de ani şi joacă atacant la CFF Clujana şi în cadrul echipei naţionale de fotbal feminin, pentru care a acumulat 53 de selecţii.
