Opinie Inapoi
Găselniţa: spaţiul alb
Autor: Cristian Lupşa
Editie: Mai 2008
CELE MAI BUNE idei îmi vin în tren, în metrou sau în tramvai. Cele mai eficiente întâlniri le am în cafenele, baruri sau restaurante. Cele mai reuşite
articole le scriu de acasă. La birou fac chestiile robotice – vorbit la telefon, scris mailuri, şedinţe etc. Dar ca să muncesc cu adevărat am nevoie de linişte. Şi atunci îmi iau biroul în lume.
Fac parte din categoria bimoţilor, oamenii cu birou mobil. Sunt unii care nu pot funcţiona fără gălăgia şi întreruperile constante dintr-un birou obişnuit.
Eu am nevoie să-mi controlez mediul – sentimentul că aş putea fi oricând întrerupt mă paralizează. Deseori îmi iau munca în geantă şi mă opresc în cel mai apropiat loc cu wireless şi cafea. Alteori mă-nchid în casă. Acolo găsesc „spaţiul alb”.
Deşi defineşte deja o serie de concepte – spaţiul rămas neacoperit în artă, frecvenţe nealocate în telecomunicaţii sau un segment neacoperit de piaţă – spaţiul alb e folosit mai nou şi în vocabularul de muncă pentru a descrie un spaţiu în care chiar poţi munci. Dacă eşti ca mine şi ai nevoie de linişte ca să produci, cere-le şi tu şefilor mai mult spaţiu alb – doar e în interesul tuturor. Pe cuvânt că expresia nu e un eufemism pentru „chiul”. Nu uita să le spui asta!
Am lucrat la un moment dat pentru un important ziar american, deţinut de o biserică. În redacţie, o serie de încăperi cu uşi mate erau numite „camere de linişte”. Iniţial fuseseră gândite ca nişte camere în care să te poţi ruga, dar erau perfecte pentru un telefon important sau un somn de 10 minute. Am auzit că le-au desfiinţat. Şi că au găsit un teanc de Playboy-uri într-una din ele.
Comentarii
Nu sunt inca comentarii.
