Scuză-mă, am observat că nu m-ai observat!

„Nici vorbă de așa ceva. Trebuie doar să extragi un bilet și să mi-l citești. Hai, e amuzant. Pot să iau și eu loc o secundă?”

Bruneta îmi eliberează un scaun și alege un bilet pe care-l citește în tăcere. Sincer, nu mă așteptam să meargă. Pufnește, i-l arată și tipei de lângă ea. Profit de antract ca să o studiez și pe aceasta. E șatenă, cu trăsături foarte blânde.

„Probabil aș fi fost de acord cu ce scrie aici [Vorbim sau continuăm să flirtăm de la distanţă?], dacă te-aș fi observat în bar”, îmi spune bruneta, lăsându-se cu spatele pe scaun. „Deci situaţia nu se aplică. Totuși, ce sunt astea?”

Îi explic că, alături de încălzirea globală și proliferarea armelor nucleare, conţinutul acelor bileţele este la fel de periculos pentru umanitate.

„Aici am unele dintre cele mai penibile texte de agăţat din lume. Ai vrea să discutăm puţin despre ele? Eu cred că pot mai mult.”

Bruneta râde neîncrezătoare (de ideea cu biletele sau de mine?!). Totuși, facem prezentările; bruneta devine Beatrice, iar prietena ei, Andreea. Beatrice ţine să-mi spună că nu s-a lăsat agăţată niciodată cu astfel de texte. Dar e curioasă ce conţin celelalte bileţele.

„Îmi pare rău, dar ca să le citești pe celelalte va trebui să-mi dai numărul tău de telefon.”

„Lasă că-ţi citesc eu”, intervine Andreea și-i arată unul dintre bilete. Ce câine drăguţ, ce număr de telefon are? Cele două se amuză copios. Bine că le-am avertizat că sunt texte idioate. Simt cum mi se înfierbântă faţa. Mă simt exclus din jocul lor. Culmea, sunt eclipsat de propriile-mi bilete. Beatrice se oprește din râs și mă privește lung:

„OK, Ionuţ, spune-mi unde sunt camerele de filmat. Sau cu ce ne înregistrezi. Asta pare să fie o farsă.”

În Jocul seducţiei, Strauss susţine că orice bărbat poate avea orice femeie dacă respectă câteva etape. Reperează, abordează, destabilizează, impresionează, izolează și cucerește. Tehnica spune că un bărbat are la dispoziţie numai trei secunde pentru a-și alege ţinta înainte de a o aborda cu un text prestabilit (ice breaker). Odată spartă gheaţa, bărbatul trebuie să-i zdruncine femeii, într-un mod subtil, confortul și stima de sine prin câteva aprecieri care combină complimentele cu insultele (consulte). Teoria spune că femeia va deveni curioasă și dornică de competiţie. Își va tempera imediat pornirile de respingere când va observa că domnul care a reușit să o irite ușor are aptitudini de magician și este un fin cunoscător al psihologiei umane. Va dori să afle mai multe și va accepta cu plăcere să se desprindă vremelnic de grupul său. Ocazie de care agăţătorul va profita pentru a obţine un contact fizic minor, un număr de telefon sau, dacă e chiar bun, o partidă de sex. Depinde de femeie. Numai regulile Jocului rămân neschimbate. Cel puţin așa e-n carte.

Înainte să încep experimentul, l-am convins pe Ionuţ, un prieten foarte bun, să mi se alăture. În Jocul seducţiei, fiecare tip pus pe agăţat este însoţit de un wingman. Acesta urmărește fiecare mișcare, ia notiţe, ba chiar ajută la cucerirea ţintei. În plus, prin simpla prezenţă, asigură agăţătorului o doză de confort. M-am aplecat puţin și asupra aspectului meu exterior. Mi-am tras un pierce în sprânceană, am mers la manichiură și mi-am updatat puţin garderoba. Era ritualul de împăunare, fără de care agăţatul după reţeta lui Strauss nu putea începe.

Mi-am schiţat chiar o listă de reguli și un plan de acţiune. De fapt regulile erau gândite în așa fel încât să nu mă trezesc stâlcit în bătaie sau cu frustrări sexuale. Adică să nu șarjez (termenul profesionist pentru „agăţat”) grupuri în care sunt și masculi și să nu-mi imaginez că aș putea avea parte de sex cu vreuna dintre ţinte.

Apoi, pentru că nu mă vedeam folosind replicile de deschidere sugerate de Strauss (Hei, ai văzut cum se băteau fetele alea afară?) am selectat de pe internet cele mai penibile texte de agăţat. Aveam de gând să le vâr sub nasul gagicilor cu titlul de „așa nu”.

Dar arma super-secretă în convingerea eventualelor ţinte a fost un stoc de acadele înflorate. Mizam pe faptul că gestul de a oferi o acadea e suficient de inofensiv și amuzant încât să spargă gheaţa.

Chiar dacă nu foloseam aceleași ingrediente ca Strauss, aveam de gând să respect cu sfinţenie etapele unei șarjări.

Totuși, prima mea șarjare n-a mers ca la carte. În acea seară, când Beatrice m-a întrebat dacă e o farsă, am cedat și am dezvăluit experimentul. Și ea, și Andreea au început să râdă relaxat, iar asta mi-a permis să rămân încă 20 de minute la masa lor. Deși era clar că mă scosesem singur din Joc, am continuat să aplic tehnicile lui Strauss. Eram la prima testare pe teren, așa că n-aveam decât de câștigat. Am rugat-o pe Beatrice să-și imagineze un cub și să-mi spună dimensiunea, culoarea și dacă se poate vedea prin el sau nu.

„Prin dimensiune vrei să afli dacă sunt în căutare de bărbaţi dotaţi? Să știi că este de dimensiune medie”, mi-a răspuns.

Nu m-am lăsat derutat și am continuat testul. N-a fost impresionată când i-am spus că este o tipă echilibrată, deschisă și că nu ia decizii decât dacă îi asigură și un confort emoţional.

„Bine”, i-am spus propunându-i altceva, „ce-ai zice dacă eu aș ghici același număr de la 1 la 10 la care te gândești tu acum? Uite, i-l spui Andreei la ureche, apoi i-l spun și eu.”

Ea a ales cinci, eu am ghicit șapte. I-am spus că e specială, pentru că există studii care arată că, atunci când sunt puși în faţa unei astfel de alegeri, 70% dintre oameni se gândesc la cifra șapte. Mi-a răspuns că ea și Andreea au terminat psiho-sociologia (în carte, Strauss nu scrie nimic despre posibilitatea asta). Urăsc să văd cum mi se închid portiţele de acces, una după alta. Intuiesc o consolare în atitudinea maternă a Andreei, care ar vrea să mă adopte. Poftim?!

„Numai că nu pot să te iau cu metalul ăsta pe tine”, și arată spre pierce-ul din sprânceană. „N-aș vrea să ţi se întâmple ceva rău. Vreau să fiu o mamă bună!”

Îmi zic că mi-ajunge; mi-am marcat pierderile și am încheiat Jocul pentru acea seară.

Patru zile mai târziu, ieșeam din nou în oraș alături de Oana și Ionuţ, aceiași prieteni care îmi fuseseră alături la prima încercare. Pentru diversitate, am ales să mergem într-un club. În plus, Ionuţ, wingman-ul meu în acest mic experiment, era dispus să parieze că va fi plin de tipe numai bune de agăţat.

Mi-a pierit cheful imediat ce am intrat în club – muzică punk, abuz de decibeli, atmosferă underground și prea mulţi adolescenţi emo. Am ales să mă îmbărbătez cu un whisky și am început să privesc în jur. În scurt timp, am reușit să văd la o masă, într-un colţ, trei tipe singure. Una dintre ele, ușor blonduţă, cu părul lung și cu o atitudine rock, părea exclusă din conversaţia celorlalte. Plictisită și drăguţă, era ţinta ideală pentru agăţat. Imediat ce au văzut-o, Oana și Ionuţ au început să mă încurajeze. Nu mă simţeam în stare. Zgomotul de acolo m-ar fi obligat să intru prea brusc în spaţiul său intim. În plus, încă mă resimţeam după prima experienţă de agăţat. Abia am făcut faţă (oare?) cu două. Nu eram pregătit să mă duc între trei gagici. Îmi doream să merg într-un loc mai liniștit unde să pot intra în vorbă cu cineva fără să par o ameninţare.

Oana și Ionuţ mi-au ascultat răbdători lista de argumente și, chiar înainte să închei, mi le-au arătat pe cele trei tipe părăsind clubul. Am ridicat nepăsător din umeri și mi-am văzut mai departe de paharul cu whisky.

„O vezi pe tipa aia în albastru?”, m-a întrebat Oana arătându-mi o masă în celălalt colţ al clubului. „Vreau numărul ei de telefon. Apoi plecăm de aici unde vrei tu.”

Într-un fel, Oana era un prădător mai mare decât mine pentru că privea întregul proces cu ochii unui sociolog. În facultate participase la tot felul de experimente menite să observe reacţiile oamenilor. E drept, nu agăţase niciodată.

M-am îndreptat spre masa tipei în albastru mai mult de rușinea Oanei. Cu un zâmbet tâmp, am oprit-o din discuţia pe care o purta cu cele trei prietene ale sale: „Bună, scuze de deranj. Am o prietenă, Oana, care ar vrea numărul tău de telefon”.

Sânziana, domnișoara în albastru, drăguţă într-adevăr, mi-a răspuns râzând că ar fi indicat să vină chiar prietena mea să obţină numărul. I-am zâmbit din nou, am făcut stânga împrejur și m-am întors la masă la fel cum plecasem. În mai puţin de trei minute Oana s-a întors cu numărul. Mai târziu, am aflat că i-a spus Sânzianei că sunt un tip timorat și că habar n-am cum să vorbesc cu o femeie. Adevărat, dar mă dezgheţasem, așa că m-am întors la ea și i-am lăsat numărul meu de telefon. L-a primit râzând. Ăla ar fi fost momentul ideal să plec naibii de acolo. Cum-necum, obţinusem ce voiam. Nu-mi amintesc ca...

... Strauss sau alţi maeștri ai seducţiei să fi șarjat ajutaţi de-o tipă. Aveam nevoie de o confirmare că numărul de telefon e real, așa că i-am trimis un mesaj. Cum răspunsul ei întârzia să apară, Oana a intervenit din nou și i-a scris Sânzianei: „Ionuţ nu pleacă de aici până nu-i răspunzi, iar eu vreau să ajung acasă. Mi-e somn”. Oana era fascinantă. Dă-l încolo pe Strauss, de ce nu îi cerusem ei niște ponturi înainte să mă bag în treaba asta? Răspunsul a venit în scurt timp: „OK, Ionuţ. Te-am trecut în agendă”.

Am părăsit clubul preţ de zece minute cât să o conduc pe Oana la un taxi, iar la întoarcere Ionuţ, wingman-ul, mi-a arătat ţinta. Era singură. „Du-te și vorbește cu ea. Au lăsat-o singură. Acum e momentul.”

De data asta, m-am apropiat și m-am așezat la masa ei mult mai sigur pe mine. Doar mă trecuse în agendă. Era timpul să ne cunoaștem mai bine. Sânziana avea o voce destul de moale, pe alocuri tremurândă. La cei 20 de ani ai ei, nu auzise încă de Ethiopiques și Sigur Ros. Așa că am avut grijă să mă dau expert în muzici de calitate. Timp de o oră și jumătate am discutat despre tot felul de mărunţișuri plăcute. Însă nu puteam folosi nimic din ce-mi spunea ca să fl irtez sau ca să o sâcâi. Aș fi fost tâmpit să-i trag două teste de revistă cu integrame. Mi-era clar că șarjarea nu trebuia să meargă mai departe, dar nici nu puteam să-i spun despre experiment. La finalul serii mă alesesem cu un număr de telefon și o dilemă morală. Unde începe și unde se termină Jocul? Ce faci când dai peste cineva care chiar poate fi rănit?

După acea seară, Ionuţ a fost foarte nervos pe mine. L-am uitat singur la masă aproape o oră și jumătate. Se plictisise groaznic. Încălcasem grav o regulă importantă din carte – nici o șarjă nu ar trebuie să dureze mai mult de cinci minute, dacă nu sunt indici de interes din partea ţintei. Or eu nu am surprins-o nici o secundă pe Sânziana atingându-și părul (din cauză că era mai scurt?) sau fixându-mă cu privirea. Strategia trebuia revizuită.

Pentru început, am renunţat la Oana. Mă simţeam ușor emasculat. Ea agăţase în urmă cu o săptămână, eu nu. Așa că l-am invitat pe Donky, un amic comun, să ni se alăture în al treilea episod. Donky era mai degrabă un sprijin pentru Ionuţ, în caz că aveam să mă întind din nou la discuţii interminabile cu o eventuală ţintă. Recunosc, începusem să prind încredere.

Am reușit să găsim un bar cu o atmosferă destul de plăcută. Totuși, am fost ușor descumpăniţi când am văzut că cele trei separeuri erau ocupate de cupluri prinse în săruturi interminabile. Aproape că abandonasem ideea de a șarja, când am observat la o masă două fete singure. Era clar, una dintre ele avea să fie ţintă.

Aveam o vedere clară spre masa lor, perfectă pentru o scanare preliminară: o blondă și o șatenă. De la blondă îmi luasem gândul, simţisem încă de la intrare că nu era abordabilă. Avea un aer ușor detașat și nu în sensul meditativ. Speram să am o șansă cu șatena. Prima dată când ni s-au intersectat privirile m-am uitat atent în ochii ei până când și-a întors privirea înapoi la blondă. Figura avea să se repete din nou peste câteva clipe. De acum, eram sigur că mă observase.

Blonda a cerut nota de plată. Nu trecuseră nici zece minute de când intrasem în bar. Trebuia să acţionez, însă, ca un făcut, vezica mea dădea semne de neliniște. Maximă ironie, blonda s-a ridicat și s-a îndreptat către toaletă. Aveam terenul deschis. Numai că mi se părea ușor riscant să mă arunc într-o șarjă cu stresul fiziologic pe cap. Nu știam cât ar putea dura discuţia. Cât mai puţin, speram. M-am ridicat fără să-i atenţionez pe băieţi. Sincer, nici eu nu credeam că o să ajung la masa tipei. În cel mai fericit caz ajungeam la baie. Totuși m-am oprit.

„Bună, te-am observat de cum am intrat aici, văd că ești pe picior de plecare. Nu mi se pare corect să pleci fără să primești o floare.” Și i-am întins acadeaua.

Mirela avea un zâmbet larg și un păr lung, ușor ondulat. N-am putut să-mi dau seama ce culoare aveau ochii. Oricum, străluceau. Ceva din atitudinea ei îmi spunea că era obișnuită să fie abordată de tipi necunoscuţi.

„Pun pariu că umbli cu multe acadele din astea la tine și le împarţi fetelor”, mi-a spus cu un zâmbet jucăuș, trecându-și mâna prin părul lung.

I-am mărturisit că am în frigider un stoc întreg. Sunt un novice...

... în agăţat și îmi încerc norocul. A început să râdă relaxat. Jocul funcţiona, iar eu chiar trebuia să ajung la toaletă.

„Uite cum facem, Mirela. Trebuie să-mi dai numărul tău de telefon. Altfel mă închid în toaletă și nu mă mai opresc din plâns.”

N-a vrut să mi-l dea, dar mi-a spus că l-ar accepta pe al meu. Am refuzat-o pentru că eram deja păţit. A ezitat o secundă, m-a privit atent și, după un „bine” care îmi dădea speranţe, mi-a dictat adresa ei de Messenger. Calea mai sigură, mi-a spus. Nu eram în poziţia de a negocia, așa că i-am acceptat oferta. Am încercat să deslușesc semnifi caţia cifrei 21 din adresa pe care tocmai mi-o notasem. Nu era vârsta, ci data nașterii. Momentul de străduinţă telepatică a fost întrerupt de revenirea prietenei blonde care m-a ignorat cu desăvârșire. Am ignorat-o și eu și mi-am concentrat toată atenţia asupra Mirelei. Voiam să ghicesc luna. Aprilie? Nu. Mai. Da.

Tocmai consumasem o etapă de expunere a calităţilor. Fie că e un truc cu o monedă, un test psihologic sau un fals exerciţiu de concentrare, „magia” impresionează și, mai ales, amuză. Nu am ghicit luna cu exactitate, dar am fost foarte aproape. În mai puţin de cinci minute reușisem să-i câștig încrederea și să o surprind. Ca la carte. I-am mulţumit Mirelei și m-am îndreptat spre toaletă. I-am spus că mă duc să plâng pentru că nu primisem numărul ei de telefon. Mi-a zâmbit din nou și m-a rugat să nu exagerez cu lacrimile. Două zile mai târziu, pe net, vorbeam din nou cu ea.

Am ales să închei experimentul cu o șarjare într-un club mai puţin underground. Un loc în care, de-a lungul timpului, văzusem destul de multe tipe drăguţe, de care nu îndrăznisem să mă apropii. Până în acea seară. Locul nu e prea spaţios, iar de la masă aveam șanse puţine să reperez vreo ţintă. Coloanele, precum și oamenii care se intersectau prin club, mă obligau să-mi lungesc gâtul de fiecare dată când vedeam câte o femeie frumușică și neînsoţită. Destul de stresant și prea evident.

Soluţia era ringul de dans, unde am ajuns împreună cu Ionuţ și Andreea, o prietenă care în seara aceea își luase angajamentul să-mi distreze wingman-ul ușor plictisit. Acolo, o domnișoară cu o băscuţă franţuzească dansa alături de alte două tipe. Nu păreau să fie însoţite. Ţinta mea, o creolă cu faţa încadrată de o frizură la fel de franţuzească, avea niște buze foarte senzuale. Am privit-o insistent în speranţa că îi voi smulge măcar o ocheadă. Dansa chiar lângă mine, dar nu m-a observat sub nici o formă. Trebuia să intru „neanunţat”.

Eram gata să îmi scot acadeaua din buzunar, când am observat patru tipi care o sorbeau din priviri, rezemaţi de blatul garderobei. Oare citiseră și ei Jocul Seducţiei? Puţin probabil. O parte din mine îmi spunea că ăsta era cel mai bun moment să o șarjez. Să le-o fur de sub nas. Dar altă parte din mine s-a inhibat. Mă vedeam taxat dur de fraţii mei masculi cărora nu aveam cum să le explic simbolistica acelei acadele înflorate. În dialogul „bărbătesc” pe care îmi imaginam că urma să-l purtăm, eu picam oricum de papagal. Mi-am luat mâna transpirată de pe acadea și am renunţat la idee.

Am început să privesc din nou în jur și, câţiva metri mai încolo, am observat un alt trio de fete dezlănţuite de muzică. Una dintre ele avea un fizic atrăgător. Chiar dacă nu-i distingeam bine trăsăturile feţei, am mizat pe formele ei apetisante. Am așteptat preţ de încă trei piese ca s-o prind într-un moment de relaxare. Strecurându-mă prin spatele ei, am atins-o ușor pe cot ca să-i atrag atenţia. Riscantă mișcare. Intrasem prea mult în spaţiul ei intim. Era ceva mai înaltă decât mine, deci trebuia să se mulţumească cu un zâmbet și o privire prietenoasă ce veneau de mai jos. Nu foarte de jos. I-am întins acadeaua.

„Bună, amicul meu s-a săturat de când așteaptă ca eu să te abordez.” Chiar nu minţeam.

A luat surprinsă acadeaua și atunci i-am observat mai bine trăsăturile feţei. Cred că pot să spun că n-a fost dragoste la prima vedere. Dar merita să încerc, ce aveam de pierdut? Dacă se dovedea a fi o tipă super-mișto, iar eu doar un superficial? Din păcate, nu o chema Gabi, așa cum mi s-a părut că s-a prezentat unei alte tipe cu câteva minute în urmă. Eșuasem în „etalarea valorii”. Trebuia să-i aflu numele în stilul clasic. La fel și numărul de telefon. M-a refuzat suspicioasă.

„Degeaba îţi spun cum mă cheamă și-ţi dau numărul meu”, mi-a spus cu un zâmbet forţat. „Noi oricum n-o să ne mai vorbim mâine.” Nu știam dacă era telepată sau asta era decizia ei finală.

M-am întors la prietenii mei. Eram ameţit de alcool și obosit. Oficial, Jocul era închis.

Dragă Neil Strauss,

Te felicit pentru ideea de a împărtăși cu noi tainele seducţiei pe care le-ai descoperit în cadrul „Proiectului Hollywood”.

Aș vrea totuși să îţi atrag atenţia asupra unei erori de definire a grupului ţintă căruia ţi-ai adresat cartea: TMF (tipii mediocri și frustraţi). Jocul Seducţiei s-ar putea adresa la fel de bine TLA (tipilor leneși și autosuficienţi). Tipilor ca mine. Te scutesc de efortul de a cuprinde lenea și autosuficienţa sub cupola mediocrităţii și frustrării. Amândoi știm asta, dar nu trebuie să o recunoaștem public. Omitem, nu minţim – cum bine subliniezi în carte.

Timp de trei săptămâni am încercat să îţi urmez modelul și modelele. A fost o experienţă destul de tensionată, la finele căreia eram ferm convins că am dat-o în bară. Am reușit doar pe alocuri să aplic trucurile propuse de tine. Iar acolo unde n-am avut succes înseamnă că n-am încercat.

Și totuși am reușit ceva inedit – am ieșit din zona mea de confort. Am umblat prin baruri și prin cluburi după femei. Pe unele le-am și șarjat. Recunosc, am vrut să verific dacă modelul propus de tine este funcţional. Dar, în egală măsură, chiar îmi doream să mă aleg și eu cu ceva (știi la ce mă refer). Am avut emoţii de fiecare dată și aproape că paralizam la gândul că voi fi respins. E drept, am și fost trimis la plimbare, dar într-un mod agreabil. Dar la fel de adevărat e că am avut și un succes. Nu știu dacă succesul meu a fost legat de tehnica folosită (cred că nu) sau doar de curajul de a intra în acest experiment. Nu mă simt schimbat radical. Poate ceva mai avizat. Dar, pentru o perioadă, voi pune deoparte capitalul de cunoștinţe dobândit pentru că am de gând să mă concentrez asupra unei singure ţinte. Ţi-am spus că am avut și un succes (momentan, o întâlnire – vedem ce iese). Și nici măcar n-a fost o întâmplare.

Cu sinceritate,
Un TLA din România