Reportaje Inapoi

Lecţia lui Johnny Răducanu

Rating loading ... Tweet it Share it

Autor: Dia Radu

Editie: Septembrie 2009

Imagine: Alex Gâlmeanu

Etichete: pian , contrabas , maestrul , boemie , Dizzie Gillespie , John Coltrane , insulina , bypass , lectie , Banu Manta

Pe acceasi tema

Acum douăzeci şi ceva de ani, în compartimentul acceleratului cu care mă întorceam de la Costineşti a urcat un domn cu barbă, cărând un contrabas. N-aveam decât cinci ani şi nu prea înţelegeam ce e cu nenea ăsta, de tot veneau oameni să le scrie cu o cariocă neagră pe tricouri, pe bucăţele de ziar, ba chiar şi pe braţe. După o vreme, a scos din geamantan o cutie cu compot de ananas. A deschis-o cu un briceag şi mi-a întins-o: ia d’aicea, gagico! S-a întors apoi spre ai mei. Vorbea tare. Îşi amintise de puştiul ăla, pe care-l văzuse el într-o zi pe stradă, la Brăila. Voia şi amărâtul un balon, da’ ta-su – un golan, dom’le – n-a vrut să-i ia, zici c-avea vipera-n buzunar. Răcnea cu sughiţuri şi atunci el s-a enervat, cum e posibil aşa ceva, şi i-a luat el trei baloane şi i le-a dat. A făcut ştrengarul o faţă! Să-l fi văzut, gagiul, ce fericit era!

Îmi mai amintesc şi şoaptele mamei, când am coborât din tren, la Bucureşti. „Ai văzut lângă cine ai stat? Era Johnny Răducanu!” 

De cunoscut, l-am cunoscut cu adevărat mai târziu, când i-am bătut la uşă să-i iau un interviu. Nu i-am povestit niciodată întâmplarea din tren. Şi nici n-avea sens. Johnny nu mai era tipul cu barbă care îmi dăduse ananas, Johnny era cel pe care îl văzusem cântând jazz în Lăptăria lui Enache şi de atâtea ori la televizor, răstindu-se la moderatori, luând la rost alţi invitaţi, enervându-se, povestind apoi înduioşat despre ceva de demult, din copilăria lui la Brăila, în vremurile în care doamnele mai purtau pantofi Bali cu cureluşă, făcând poante şi râzând singur, cu poftă, dând ochii peste cap sau închizându-i până la jumătate, ca într-o reverie, pentru a izbucni din nou, pătimaş, justiţiar, supărat pe politicieni, pe hoţi, pe intelectualii corupţi şi pe toate mediocrităţile din lume. Johnny era Johnny şi când îi făcea pe ziarişti de rahat, când îi primea în casă amabil şi jovial pentru ca, după primele întrebări, să pufnească iritat, să-i spună fotografului că şi-a ratat cariera, că el n-o să-şi bage un deget în cur ca să-i iasă lui pozele, şi să o întrebe eventual pe interlocutoare pe unde şi-a desăvârşit studiile şi ce căcaturi a învăţat pe acolo de a ajuns în halul în care e. 

De fapt – cum aveam să înţeleg mai târziu – lui Johnny nu-i place să fie întrebat. Orice întrebare e o presupusă indiscreţie din partea gazetarilor, care şi-aşa sunt o tagmă nesuferită prin felul în care scurmă în viaţa artiştilor. Şi tot mai târziu, după câteva vizite repetate şi după multe momente ce m-au lăsat buimacă şi fără cuvinte, am înţeles că totuşi, chiar şi fără să întrebi nimic, cu Johnny poţi face un interviu – şi poate cel mai savuros dintre toate.  Dar pentru asta trebuie să intri în joc, să-ţi faci loc discret în schemă, să te laşi adulmecat, să ai răbdare – multă, ca la o partidă de poker în care cartea decisivă întârzie să-ţi intre, iar în mânecă n-ai nici un as ascuns. Căci partida se joacă, fără să-ţi dai seama, chiar în aşteptare, în lungile minute de tăcere, în anduranţă. Dar tu eşti un novice grăbit, în redacţie cineva te aşteaptă cu textul, poate în naivitatea ta ţi-ai mai pus un interviu chiar după întâlnirea aceasta. Greşit! N-ai voie! Tocmai ai intrat într-un joc în care nu se trişează. Vei câştiga poate, vei pleca acasă cu cel mai bun interviu al tău. Dar pentru toate astea există o regie, un scenariu, care se cer respectate cu minuţie, cu un pic de smerenie, cu răbdare şi îngăduinţă pentru hachiţele lui, cu un strop de umor şi, poate, cu reportofonul pornit.

Începe cam aşa:

 

Pagina /8 Pagina urmatoare Pagina precedenta

Galerie foto

Right Left

Comentarii

V a scris

un om de milioane, o valoare a tarii noastre care s-a dus dintre noi. a fost un muzician adevarat, un talent! Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
P.S. felicitari pentru intreviu....bestial!

1 · acum 5 luni

d a scris

multumim !

2 · acum 5 luni

ileana a scris

multumesc mult pentru acest interviu.
mi-a placut foarte mult johnny raducanu.L-am admirat in primul rand ca om.

3 · acum 4 luni

Scrie un comentariu

Textul nu este case sensitive
Refresh

* Campurile marcate sunt obligatorii