Reportaje Inapoi
Omul care pune arta pe roţi
Autor: Gabriela Pițurlea
Editie: Octombrie 2008
Imagine: Desen de Raluca Popa; Imagini din arhiva personală
Etichete: BMW , mercedes , ducati , Institutul European de Design , Torino , Concursul Peugeot , Pininfarina , Toyota
Una dintre lecţiile pe care le are de predat la numai 22 de ani e că personalitatea unei maşini este o îmbinare de estetică şi funcţionalitate şi că ar fi timpul ca estetica să primească atenţie egală cu funcţionalitatea. Asta caută Panaitescu prin fiecare model digital de autovehicul pe care-l creează cu o tehnică aproape picturală, ce aminteşte mai degrabă de grafica unui joc decât de atelierul unui designer auto.
Până la cinci ani, Panaitescu a stat cu bunica lui în Munţii Vrancei, într-o casă depărtată de şosea. Nu văzuse multe maşini trecând pe acolo. Când părinţii l-au luat cu ei la Focşani, a îndrăgit instantaneu multitudinea de forme şi a învăţat culorile privind tablele Daciilor.
A făcut un an la Arte Plastice în Bucureşti şi doi de design auto la Institutul European de Design din Torino. A câştigat Marele Premiu la Concursul Peugeot din 2007, a avut un stagiu de cinci luni la Pininfarina, şi-a făcut proiectul de diplomă cu BMW şi apoi a bifat un stagiu de două luni la Toyota, de unde s-a întors în septembrie cu o ofertă de lucru.
Mihai Panaitescu are acum entuziasmul italienilor şi cerebralitatea japonezilor, dar avântul de creativitate îl trage către o colaborare cu BMW. „Structura mea ca designer e foarte apropiată de mentalitatea BMW-ului. Cei de acolo sunt mai artişti, ştiu să se uite şi în alte locuri, nu să facă strict maşini care funcţionează şi se vând.”
Din tot ceea ce înseamnă procesul de design al unei maşini – cercetare, conceptualizare, modelare, finisare – etapa lui preferată rămâne cea de creaţie pură, de desen, pentru că acolo se dezlănţuie şi-şi transpune visele întâi pe hârtie şi apoi pe monitor. Orice decizie ar lua privind viitorul său, Panaitescu vrea să le dea oamenilor de gândit, să arate că n-are rost să rămâi blocat într-un garaj, când ai o parcare întreagă de posibilităţi. Maşina ideală nu există şi nu are pretenţia s-o creeze. Dar poate şi vrea să forţeze trecerea la un alt nivel. „Orice maşină e doar un pas al evoluţiei. Istoria automobilului este ca antropogeneza. Eu încerc să creez anumite cataclisme în evoluţia asta, care să-i schimbe cumva cursul. Măcar aşa nu ne plictisim de ce vedem pe stradă.”
În galeria foto:
1. Schiţă de idei pentru proiectul de diplomă făcut cu BMW. Descompunerea părţilor maşinii se face pentru o înlocuire uşoară şi pentru a li se atribui diverse roluri.
2. Motocicletă modelată 3D. E un Ducati experimental din portofoliul prezentat la admiterea la Institutul European de Design.
3. Proiect de interior pentru Mercedes coupé; făcut pentru a fi prezentat la un interviu, la centrul lor de Advanced Design.
Galerie foto
Comentarii
Nu sunt inca comentarii.



