Refacerea lumii

Lemnaru a terminat Liceul de Italiană Dante Alighieri din Bucureşti şi, după un an de Ştiinţe Inginereşti în Limbi Străine la Politehnică, s-a dus să înveţe ceea ce îi plăcea – economie. Jocurile de strategie i-au plăcut dintotdeauna, a jucat Civilization, Age of Empires, Caesar, fără a neglija fotbalul – atât pe teren (în copilărie aduna grupurile răzleţe din Sălăjan care jucau miuţa şi le convingea să joace fotbal „în mod organizat”), cât şi în competiţiile virtuale din FIFA. Într-unul din joburile sale anterioare – editor la 121.ro –, pentru că era singurul care se pricepea la fotbal (într-un birou de programatori şi de femei) a pus bazele site-ului fotbalmania.ro, în care se făceau pronosticuri pentru meciurile din Cupa Mondială 2002.

După 121.ro au urmat naturaplant.ro – prima farmacie virtuală din România, în calitate de co-fondator –, poze-romania.ro (proiect propriu) şi chiar un magazin virtual al unei firme care distribuia detectoare de radar.

Ideea cu eRepublik i-a venit în vara lui 2006, într-o noapte fără somn, când şi-a dat seama că i-ar plăcea un joc în care comunitatea să-şi poată alege conducătorul.  A mers mai departe şi a realizat că nu poţi avea un sistem politic fără unul economic – fără companii, produse, taxe şi import-export. Iar un război ar putea creşte potenţialul jocului, ar fi o modalitate de a cheltui banii şi de a da jucătorilor un alt fel de putere. Tehnic, ar fi putut să conceapă jocul şi singur. Practic, ar fi durat o sută de ani.

În noiembrie 2006 era încă la Natura Plant când l-a cunoscut pe Alexis Bonte, business angel-ul care a făcut ca jocul la care visa să devină realitate. Familia francezului deţine în România lanţul de farmacii Centrofarm, pentru care voia să dezvolte o platformă online, aşa că Bonte a studiat site-urile de sănătate existente atunci. L-a contactat pe webmaster-ul celui mai important, George Lemnaru, şi – după o întâlnire care ar fi trebuit să dureze o oră, dar a durat trei – l-a cooptat în echipa lui.

Alexis Bonte deţine şi pachetul majoritar al site-ului românesc de audio şi video sharing trilulilu.ro, care a ajuns în iulie şi august pe primul loc ca număr de vizitatori, detronând Softpedia. Francezul este recunoscut ca un antreprenor care a susţinut şi a condus afaceri de succes.  Timp de şase ani a dezvoltat site-ul de oferte turistice lastminute.com pe care l-a vândut în 2005 holdingului Sabre pentru 1,1 miliarde de dolari.

Lemnaru i-a spus încă de la început lui Bonte despre planurile pentru eRepublik, iar acestuia i-a plăcut ideea. Francezul e pasionat de jocuri – le-a încercat pe toate, de la cele pe PC 386 până la ultimele console Xbox – dar şi de internet, aşa că şi-a dat seama repede că jocul lui Lemnaru este o oportunitate de business extraordinară. Era o unealtă de social networking, urma să vândă bunuri virtuale, avea competiţie. De atunci şi până acum, Bonte a investit în joc, în numele familiei sale, 200 de mii de euro, a atras alte investiţii de 2,55 milioane de euro şi a făcut din eRepublik un job full time. Ultima rundă de finanţare atrasă în iunie, în valoare de două milioane de euro, din partea fondului francez de investiţii AGF Private Equity, a fost un adevărat succes – în condiţiile în care, în primele luni din 2009, piaţa traversa cea mai neagră perioadă din istoria investiţiilor cu capital de risc.  Bonte speră ca eRepublik să devină profitabil în următoarele şase – douăsprezece luni, iar cifrele par să-i dea motive de speranţă.  Un studiu Strategy Analytics arată că lumile virtuale vor înregistra o creştere masivă în următorii ani, ajungând până la 640 de milioane de cetăţeni în 2015, adică de peste trei ori mai mulţi decât acum.  Odată cu aceştia vor spori şi veniturile celor care operează lumile virtuale – încasările din microtranzacţii, din publicitate online sau din bunuri virtuale vor creşte exponenţial.

Acum, eRepublik are sediul în Dublin, este dezvoltat în Bucureşti şi este condus din Madrid, de către Bonte. Lemnaru este COO, adică Chief Operations Officer şi este responsabil cu implementarea deciziilor board-ului, al cărui membru este.  Echipa înseamnă 37 de oameni, dintre care 31 sunt în Bucureşti, iar media de vârstă a acestora din urmă nu depăşeşte 25 de ani.

În holul de la etajul 4 al clădirii de birouri de pe Calea Plevnei, pe peretele din dreapta, e o poză cu un grup de tineri – o mare parte din echipa eRepublik întorcându-se de la un team building. Undeva în dreapta e sala de şedinţe care găzduieşte şi masa de foosball de care profită toţi în pauze, iar pe holul din stânga, după ce treci de bucătărie, e biroul lui Lemnaru. Pereţi şi jaluzele albe, geamuri ce dau către terenurile de tenis din spatele Facultăţii de Drept.  Pe birou e întotdeauna ordine: laptopul deschis, câteva post-it-uri şi markere, 2–3 documente ce-i aşteaptă semnătura, trofeul obţinut la premiile Business Magazin 2009 şi un glob pământesc făcut din piese de puzzle, cadou de Crăciun din partea cuiva din firmă.

Sunt o echipă unită, atât în timpul orelor de lucru, cât şi în afară; uneori ies la fotbal sau la bere, alteori merg la sală sau la piscină. Poate şi pentru că unii dintre actualii angajaţi au fost recrutaţi chiar din rândul jucătorilor. După ce a fost chemat primăvara trecută la o şedinţă de brainstorming, Cristi Badea a primit un telefon de la Lemnaru pe drumul către casă: îi propunea să fie „community manager”.  Nu ştia exact ce înseamnă asta şi, până a ajuns la computer, s-a chinuit să ţină minte numele funcţiei, ca să o poată căuta pe Google. A acceptat, iar acum coordonează departamentul de community, responsabil să asculte nevoile şi nemulţumirile jucătorilor şi să le transmită echipei „de produs”. La 23 de ani e deja obişnuit să jongleze cu noţiuni precum „leadership de comunitate”, „satisfacerea nevoilor” sau „feedback”.

Un alt membru al echipei este Lucian Văcăroiu, proaspăt promovat Chief Technical Officer. Înainte a fost „sales manager” – a conceput strategia de vânzări şi a lucrat şi la platforma prin care jucătorii vor putea să-şi creeze propriile aplicaţii, cum ar fi o loterie sau tranzacţionările pe bursă. Înscrierea şi jocul propriu-zis sunt gratuite, dar prin cumpărarea de gold (moneda virtuală a eRepublik) utilizatorii pot avansa mai repede. Gold-ul poate fi obţinut atât în joc, cât şi prin cumpărare cu bani reali (pachete de 5 până la 80 de gold costă de la 3 până la 60 de euro) şi, pentru a nu crea dezechilibre, unui cetăţean îi e permis să cumpere un singur pachet, o dată pe săptămână. Paradoxal, pe timp de criză, vânzările au crescut. Pentru că nu-şi mai permit distracţiile obişnuite, unii oameni petrec tot mai mult timp jucând.

Mai important decât ce face eRepublik din jucători e ce fac jucătorii din eRepublik.

Unii sunt atraşi de modulul militar, de arme şi de câte medalii de erou câştigă în luptă. Altora le place să facă speculă pe piaţa monetară. Sunt şi unii care au ambiţia să devină preşedinţi, să înfiinţeze partide sau chiar să destabilizeze alte ţări.

Pentru Gabriel Butnaru, unul dintre veterani, importante au fost comunitatea şi medaliile. Cetăţean era aproape de la apariţia jocului, dar mai activ a devenit în primăvara lui 2008. În viaţa reală, Butnaru este redactorul-şef al Europa FM. În joc, este mareşal, are propria companie de fabricat arme şi cinci dintre cele opt medalii posibile. Îi lipsesc cea de preşedinte, de media mogul şi de society builder. Înainte juca Civilization, Heroes of Might and Magic sau Caesar, dar a renunţat la ele pentru că a găsit în eRepublik o comunitate care „te ţine”. Încă nu ştie pentru cât timp: „Pericolul pentru jucătorii vechi e că, de la un punct încolo, nu mai ai foarte multe opţiuni. Depinde de unde te prinde asta în viaţa reală – dacă eşti şomer, probabil că vei continua, dacă eşti ocupat, te vei lăsa”. Mihai Adămuţ, unul dintre foştii preşedinţi ai României virtuale şi marketing manager în viaţa reală, spune că jocul i-a dat posibilitatea de „a învăţa managementul personal, de a face delegări, de a administra, de a găsi oameni potriviţi pentru poziţii-cheie”. Când a ajuns preşedintele eUGD, a găsit un partid în degringoladă pe care l-a reorganizat experimentând strategii de marketing politic: în loc să-şi atace adversarii îi felicita, scria articole persuasive pentru a ajunge la masele de alegători, în lipsa unei forme de comunicare directe. Rezultatul: în următoarele şase luni eUGD câştiga detaşat toate competiţiile electorale. În toamnă, la scurt timp după ce a devenit preşedinte, Adămuţ şi-a dat seama că e un job full time – toată lumea voia ceva de la el: finanţări, reduceri de taxe sau înzestrarea armatei. Aşa că şi-a găsit repede oameni capabili să coordoneze trupele, economia şi relaţiile externe şi a creat un guvern funcţional.

Alţii pur şi simplu se joacă cu hibele democraţiei. Fără a avea o funcţie oficială în joc, Victor Petrescu, un tânăr de 24 de ani, spune că, în fruntea organizaţiei „Continentul România”, rezolvă „problemele delicate” ale ţării. Numele lui se leagă de mai multe preluări forţate în Rusia, Pakistan, Grecia, Austria, Iran. Prima şi cea mai spectaculoasă a fost cea din Irlanda. Pe atunci, Irlanda avea jucători puţini şi dezbinaţi, dar multe resurse. Victor şi încă 70 de jucători români s-au „mutat” acolo cu 11 zile înainte de alegeri – nu ai voie să votezi într-o ţară decât dacă ai locuit în ea cel puţin zece zile –, iar cu o zi înaintea votului au înfiinţat un partid. Cei 70 s-au votat între ei şi au câştigat majoritatea în Congres, iar Victor Petrescu a devenit preşedinte. Ceva asemănător a întreprins în Rusia, unde organizaţia sa, sprijinită de toate grupările militare şi de partidele politice, a reuşit să numească preşedinte tot un român, care în războiul cu ţara noastră a decis să se retragă, cedând României teritoriile şi resursele aferente. Victor consideră eRepublik „un antrenament pentru viaţă”, pentru că îi dă posibilitatea să-şi exerseze abilităţile de lider.

„Uneori ne gândim că eRepublik este un foarte mare experiment social”, spune George Lemnaru. „Însă datorită puterii pe care o are fiecare cetăţean de a influenţa această lume paralelă, cu greu îţi poţi da seama dacă acel cetăţean este subiectul de studiu sau el este cel care coordonează, de fapt, experimentul.”

La fel ca lumea reală, cea refăcută în eRepublik e o lume care are toate premisele să funcţioneze corect, în care cei care lucrează la aceeaşi companie şi au aceeaşi experienţă primesc acelaşi salariu, în care îndemânarea şi puterea se evaluează cu aceeaşi unitate de măsură pentru toţi. Ar putea fi o lume ideală, însă jocul imaginat de Lemnaru demonstrează că utopiile nu sunt posibile nici măcar în virtual. În fond, atât înăuntru, cât şi în afară, New World e un business.