Carte Inapoi
Bolañomania
Autor: Ioana Bâldea
Editie: Iunie 2009
Etichete: roberto bolano , nocturna in chile , o stea indepartata , 2666
N-am manifestat o reală curiozitate până să aud spunându-se despre el că ar fi un al doilea Márquez. Atunci am început să-l citesc, un pic sceptică, a priori.
2666, romanul-revelaţie de care dădusem eu din întâmplare, a apărut în 2004, la un an după moartea autorului. E monumental, cu o ţesătură fină de planuri suprapuse şi o curgere anevoioasă de idei impregnate de un fel de fatalism persistent ca mirosurile grele.
Am epuizat toate sursele pe care mi le-a oferit Google. Am citit ce-a apărut în româneşte până la momentul în care scriu – Nocturnă în Chile şi O stea îndepărtată, traduse de Alina Cantacuzino. Romane colcăind de drame religioase, politice, poveşti de dragoste amputate undeva şi lăsate să orbecăie, schiloade, printre intrigi poliţiste. Lumea lui Bolaño e cea a unui enfant terrible al literaturii. Una de rock star. A scris despre Opus Dei, sceleraţi, mirajul literaturii. În copilărie a suferit de dislexie, o maladie care-i îngreuna perceperea corectă a literelor. La maturitate, şi-a blurat conştient legătura cu realitatea. A fost dependent de heroină şi în război cu tot ce era „instituţional”. A trăit pe străzi.
Nu mai ştiu unde am citit că a fost „un suflet zgomotos”. Ţin minte că mi s-a lipit de creier expresia asta. Mi-am amintit de Carlos Wieder, unul dintre eroii lui cei mai deconcertanţi, un criminal care îşi scrie poemele pe cer. La finalul romanului O stea îndepărtată, când prin poveste au survolat scene de închisoare şi corpuri de femei dezmembrate, ai senzaţia că până şi morţii vorbesc.
The New York Times Literary Supplement din ianuarie 2009 scria că, de când a apărut 2666, toată lumea pare să se fi îmbolnăvit de bolañomanie. E un diagnostic interesant, pentru anii 2000. Care îl scuteşte de secundaritatea, oricât de flatantă, a unui „al doilea Márquez”.
cristina jinga a scris
Pentru Bolaño as invata spaniola.
1 · acum 3 luni