Carte Inapoi

Genii, zeiţe şi reţete

Rating loading ... Tweet it Share it

Autor: Ioana Bâldea

Editie: Aprilie 2009

Etichete: Aldous Huxley , Geniul si zeita

Dacă aş sta să număr în câte filme am auzit replica „It’s ot you, it’s me.”, am obosi amândoi. Pentru mine, are efectul unghiilor care scârţâie pe tablă. O urăsc. E culmea clişeului.

Metrou. Citesc de opt staţii Geniul şi zeiţa, când, pe la Grozăveşti, inevitabilul se produce. Casc. Citesc mai departe că, de!, se mai întâmplă. Când, înainte să cobor la Eroilor, casc a doua oară, trebuie să admit inadmisibilul. Acesta e un roman de Huxley; Huxley e palpitant ca lectură, aşa că nu poate exista decât o singură explicaţie – nu el e, ci eu!

Geniul şi zeiţa e o rezolvare suculentă a unei teme care comportă n variaţii: eternul ménage à trois. John Rivers, un tânăr fizician găzduit de familia mentorului său, Henry Maartens, e sedus de soţia acestuia, Katy. În vremurile medievale, asta se numea iubire mimetică – vasalul, fidel în toate seniorului, sfârşea prin a se îndrăgosti de obiectul afecţiunii stăpânului său, un imitatio care se prelungea în plan erotic.

Huxley îşi toarnă povestea în rama unui dialog între un Rivers ajuns la senectute şi un prieten căruia i se confesează, condimentează tabloul cu o fiică adolescentă care face o pasiune pentru Rivers (copia mai tânără şi mai virilă a tatălui ei) şi ajunge să-şi urască mama cu pasiune. Inteligent? Până la extrem. Previzibil. Da. Geniul şi zeiţa e un exemplu de scriere superbă, pe care eticheta „Huxley” o upgradează, însă, considerabil.

La fel şi orgoliul cititorului, flatat când recunoaşte intersecţiile evidente. Scena accidentului te trimite la Françoise Sagan, istericalele adolescentei la Nabokov (Lolita a apărut în acelaşi an, 1955), iar tânărul care îşi reprimă sexualitatea pe motive religioase la cererile insistente ale unei mame autoritare – evident, la Freud.

Numele lui Huxley salvează cartea de la reticenţe, pe motiv că un copil teribil al  literaturii nu poate produce decât capodopere. Aici, însă, vorbim de o carte frumos scrisă, dar cumva lipsită de substanţa care iradiază din Neînfricata lume nouă sau Porţile percepţiei.Este o carte admirabil construită după o reţetă ultratestată. Poţi s-o guşti, s-o savurezi şi să şi caşti, dacă e cazul, fără ca vreun zeu să cadă.

Comentarii

Nu sunt inca comentarii.

Scrie un comentariu

Textul nu este case sensitive
Refresh

* Campurile marcate sunt obligatorii