Carte Inapoi
Literatură gourmet
Autor: Ioana Bâldea
Editie: Iul. - Aug. 2008
Imagine: Filip Ilie
Etichete: Nabokov , gourmet , chandler , mark crick , Kafka , Marquez , Jane Austen , Irvine Welsh , Steinbeck , Virginia Woolf , Chaucer
OK, înainte de a mă folosi pe post de cobai, înainte să gust eu din reţetarul literar căruia Mark Crick i-a zis Supa lui Kafka şi să-ţi spun exact ce e cu supa asta, cât e de fierbinte, de fadă, de proaspătă, de surprinzătoare sau, dimpotrivă, de banală supă la plic – trebuie să lămurim câteva lucruri, să nu ne auzim vorbe.
Primul ar fi că în literatură şi, mai exact, în literatura cu minime pretenţii de senzualitate, mâncarea e ultima găselniţă. Mai exact, după ce uşile dormitoarelor s-au dat de perete, după ce, de la Nabokov încoace, se răvăşesc aşternuturi, se iau cu asalt alcovurile şi se dezbracă de inocenţă până şi cele mai nevinovate gesturi, a venit rândul bucătăriilor să-şi reverse scenele condimentate, puii prăjiţi şi aburii cuptoarelor încinse în pagini care, de la minimalism la realismul magic, se înfulecă voluptuos şi, de ce să nu recunoaştem, miros bine. E provocator, e erotic şi e greu să scrii despre mâncare.
De la scenele fierbinţi ale lui Salman Rushdie, de amor consumat printre saci cu şofran, la fierturile aţâţătoare de dovlecei‑şarpe, lapte de cămilă şi creveţi din scrierile lui Kiran Desai sau la mâncărurile grele, menite să îngreuneze măruntaiele suficient cât să taie pofta de dragoste din ficţionalizatele memorii ale lui Márquez, mărturisesc că am încercat suficiente preparate beletristice cât să ajung să apreciez paginile cu mirodenii şi verbe zemoase ca un fruct exotic. (Ultimele pe care le-am frunzărit, la recomandarea prietenului meu, îi aparţin lui Jim Crace şi mi‑au servit povestea unei femei care consumă cenuşa soţului mort şi aterizează la medic, plângându-se că aude o voce din stomac. Semn că nu numai iubirea masculină
trece pe-acolo. Ca să vezi!)
Al doilea ar fi că literatura şi mâncarea, cel puţin în opinia mea, se compun din aceleaşi ingrediente primare, de la fantezie la rafinament, se cer gustate, savurate şi niciodată trivializate în bucătăriile de-acasă. Aşa că, dacă ideea de „istorie completă a literaturii în paisprezece reţete” îţi evocă cronologie, sau nevoia de a găti pe cont propriu, în spirit romantic, naturalist, burlesc, satiric, parodic sau memorialistic, te voi încuraja să optezi fie pentru o istorie literară cumsecade, fie pentru o carte de bucate suficient de titrată cât să nu te simţi deghizat în gospodină.
Ce ne propune Mark Crick sunt paisprezece poveşti cu şi despre mâncare, scrise à la manière de. Paisprezece reţete care sună a thriller de Chandler, inhibiţii victoriene marca Jane Austen, absurd faţetat stil Kafka, vulgaritate verbal exhibată gen Irvine Welsh, tiramisu cu gust de madlenă proustiană, extravaganţa răscoaptă a lui Márquez, pendulările mocnite ale lui John Steinbeck, carnalitate şocant dezosată à la marchizul de Sade, detabuizări tipice Virginei Woolf, ton homeric declamatoriu, nuditate stilistică signed by Graham Greene, degustări mitice por Jorge Luis Borges, dramatizări cu brânză oferite de Harold Pinter sau versificaţie pe şleau direct din bucătăria lui Geoffrey Chaucer.
Mi-au plăcut. M-au amuzat. M-au scos din bucătărie şi m-au trimis între cărţile din care veneau şi în restaurantele frecventate de scriitori, acolo unde mâncarea, senzualitatea şi suspansul dau fraze gustoase ca parodia lui Crick după Raymond Chandler. „Mi-ar fi trebuit o masă la Maxim, o sută de dolari şi o blondă fermecătoare; aveam, în schimb, o pulpă de miel şi nici un indiciu.”
Comentarii
Nu sunt inca comentarii.
