Carte Inapoi
Noaptea în straturi de întuneric
Autor: Ioana Bâldea
Editie: Ian. - Feb. 2009
Imagine: Louis Monier
Etichete: Pascal Quignard , Crespi , Eros , Psyche , Michelangelo , Giulio Romano , Correggio , Bronzino , Luca Signorelli , Noaptea sexuala , Freud , Lacan , Dirk Bouts , Hieronymus Bosch , Caravaggio , Goya
Cu coada ochiului. Insistent. Pe faţă. Sub paravanul discret al unei cărţi pentru copii. Din fotoliul meu comod, de la fereastra unei mari librării bucureștene, trebuie să mărturisesc că nu eu sunt obiectul acestei explozii de interes. Când m-am așezat aici, cu ultima carte a lui Pascal Quignard, Noaptea sexuală, eram curioasă să văd ce e dincolo de reproducerea după Crespi, cu Eros și Psyché, de pe copertă. După nici zece minute, spectacolul „pasagerilor” care-mi supravegheau lectura de la distanţă a devenit atât de palpitant încât m-a furat din pagină.
Această carte are o viaţă a ei. Ea începe din momentul în care mâna următoare se întinde către ea, în care următorii ochi plonjează în ilustraţia luxuriantă și aleargă prin eseul lui Quignard despre a patra noapte. Noaptea sexuală e noaptea lipsă, cea a zămislirii individuale, cea în care nu ai fost prezent, cea care precede noaptea uterină, noaptea terestră sau noaptea infernală, adică întunericul pe care îţi e dat să îl cunoști. Ea este „o noapte ce nu poate fi rostită”, poate fi doar pictată. Și o vedem, sau vedem prin ea, în imagistică erotică semnată Michelangelo, Giulio Romano, Correggio, Bronzino, Luca Signorelli, Tintoretto sau Tiţian.
E foarte ușor să spui că Noaptea sexuală e o carte despre sex. La un prim nivel, probabil că asta și este. Un eseu cu urme de Freud și Lacan. O ilustraţie care, cu multe secole în urmă, alcătuia un material pornografic și ilicit, și ofi cial, și translatat, cu timpul, din alcovuri în muzee. Noaptea sexuală este însă, în același timp, o antologare a senzorialului, a ne-spusului, a ne-înţelesului, a lucrurilor pe care le ţinem în întuneric. Ea vorbește, în egală măsură, despre teamă, despre nuditate, despre mistuire interioară. E o carte cu fi are, cu infernuri, cu oameni și zei care, dincolo de carnalitate, se pierd unii pe alţii pentru că nu se cunosc, pentru că nu se înţeleg, pentru că, în întuneric, nu se mai văd. E o carte cu multe reproduceri ale ororii, ale crimei, la fel de spectaculoase în viziunile unor Dirk Bouts, Hieronymus Bosch, Luca Signorelli, Caravaggio sau Goya ca reprezentările cele mai explicite ale erosului. Quignard a născocit o carte vie, despre nevoia omenească de a fugi de moarte, de a dilata timpul, de a camufla angoasele cu plăceri.
Sunt multe cărţile care plac, mai multe cele care te lasă indiferent și doar câteva care te intrigă. De obicei, ultimele sunt cele mai bune.
Comentarii
Nu sunt inca comentarii.
