Carte Inapoi
O antologie a vinei
Autor: Ioana Bâldea
Editie: Mai 2009
Etichete: ioana baldea , bernhard schlink , cititorul , the reader , recenzie carte
Când am început să-l citesc, cam ştiam despre ce e vorba, din trailer-ul filmului lui Stephen Daldry. Un adolescent are o relaţie cu o femeie mai în vârstă. Peste ani, descoperă că e inculpată într-un proces cu privire la Holocaust în care ea, Hanna Schmitz, acceptă acuzaţiile de torţionară pentru a ascunde un păcat mai mic, dar imens pentru orgoliul ei – analfabetismul.
Ecranizarea lui The Reader mi s-a părut mai degrabă lineară, cu personaje a căror tensiune interioară e doar sugerată. În carte, tensiunea există. Schlink nu o exonerează pe Hanna. Analfabetismul sau faptul că ea nu e decât o rotiţă insignifiantă într-un angrenaj al morţii nu sunt o mască a inocenţei. Şi totuşi, Michael Berg o iubeşte. Îi găseşte scuze. Când află că protejatele Hannei erau fete tinere pe care le punea să-i citească, i se pare că distinge o încercare a ei de a le face ultimele săptămâni de viaţă suportabile, înainte de a le trimite la Auschwitz. Dar o şi urăşte încrâncenat, pentru vina de a fi personajul negativ.
Toţi membrii generaţiei lui Michael Berg au pe cineva acuzat că ar fi colaborat cu naziştii. Un unchi. Un tată. Nimeni nu are o iubită. Nimeni nu are pe cineva pe care l-a ales.
Aceasta e vina lui. Michael ia microbul unei iubiri neconvenţionale într-o epocă a vânătorii de vrăjitoare şi o transformă într-un fel de colecţionism. Imagini cu Hanna rulându-şi ciorapii, Hanna pe bicicletă, Hanna ascultându-l, în timp ce-i citeşte. O întreagă recuzită a idilei şi a senzualităţii. Am digera-o uşor, dacă nu ar exista un context peste care îţi vine greu să colezi chiar şi umbra unui sărut.
Torţionarul e o femeie frumoasă, iubită de un inocent. E vinovată de moartea a sute de femei pe care le-a lăsat să ardă de vii. La fel de adevărat este că, dacă ar fi deschis uşa, ar fi murit, probabil, linşată, pentru o crimă care încă nu era a ei. Povestea lui Schlink îmbracă falduri de dileme, de variabile. Până unde merge vina şi cât putem fi de radicali în aprecierea ei? Interminabilele procese nu vin şi din nevoia acută, omenească, de a arăta cu degetul, de a responsabiliza o generaţie, o naţie, dacă trebuie, numai pentru ca dezastrul să devină măcar puţin mai suportabil?
Comentarii
Nu sunt inca comentarii.
