Film Inapoi
La TIFF
Autor: Andrei Creţulescu
Editie: Iul. - Aug. 2009
Imagine: Adrian Marineci
Etichete: Corneliu Porumboiu , TIFF , White Russian , Anamaria Marinca , Julie Delpy , Van Damme , Jarmusch , Alexandre Iordachescu
La TIFF m-am îmbătat din nou. La TIFF m-am îmbătat cu filme, cu oameni, cu alcool şi cu ploaie. La TIFF m-a plouat de m-a rupt, trei zile, până la piele, prin başcheţi, pe lângă umbrelă. La TIFF am chemat soarele ca niciodată, avid, furios. La TIFF soarele a venit spre final, adică exact când trebuia să vină. La TIFF am strigat, în soare, către echipa de fotbal a cineaştilor, care se pregătea să mănânce bătaie de la echipa de fotbal a persoanelor fără adăpost (eroii documentarului HBO Australia): „Don’t give up your daily job!”.
La TIFF am redescoperit un drink pe care-l abandonasem undeva înainte de apariţia „noului val” – White Russian. La TIFF m-am ambiţionat să cer câte un White Russian în fiecare crâşmă în care am intrat – şi am intrat în ceva crâşme. La TIFF m-am dumirit că fiecare crâşmar are ideea lui proprie şi personală despre ce trebuie să conţină un White Russian – unii îl fac cu lapte, alţii cu frişcă lichidă; unii îl amestecă, alţii nu; unii pun 50 vodcă/50 kahlua, alţii pun 100/50, depinde cât au chef să te mai vadă în faţa ochilor. La TIFF am decis că cel mai bun White Russian se întâmplă la Baracca, locantă proaspătă (în peisaj) şi binevenită (în general); pe locul 2 s-ar clasa cel din My Way, cârciuma oficială a festivalului, unde domniţa de-l prepară se uită doar în ochii tăi; pe locul 3, la egalitate, cel de la Taverna (totodată unul dintre cinema-urile open air ale festivalului, dar ca să te uiţi la filme trebuia să stai cu spatele la bar, hm) şi cel de la Coffice (terăsică şic, aşezată convenabil taman în faţa hotelului, eternul Meteor). La TIFF am pierdut şirul de White Russians...
La TIFF n-am pierdut însă ocazia să revăd oameni dragi, dintre cei de care, hélas!, n-ai parte în fiecare zi. La TIFF m-am revăzut, deci, cu Anamaria Marinca, venită teoretic să prezinte Contesa lui Julie Delpy, practic pentru că îi place la nebunie; cu Alexandre Iordăchescu, pe care-l cunoscusem la Cannes – unul dintre cei mai joviali şi plăcuţi oameni pe care i-am cunoscut vreodată – , venit să-şi promoveze filmul de debut, Copilăria lui Icar; şi cu Jay Weissberg, poate cel mai elegant (în toate sensurile) critic de film – şi unul dintre puţinii dispuşi să şi asculte, nu doar să condamne.
La TIFF, că veni vorba, am văzut şi filme. La TIFF am decis (din lene sau din poftă de White Russians, nu mai ţin bine minte) să nu revăd titluri bifate anterior, pe alte meleaguri, deşi sunt convins că Arvottomat, debutul lui Mika Kaurismäki, Il Divo, satira über-stilizată a lui Paolo Sorrentino, JCVD, „Hamlet”-ul lui Van Damme, Hunger, uppercut-ul lui Steve McQueen, Stranger Than Paradise, minunea alb-negru alui Jarmusch sau Poliţist, adj., „premiantul” lui Porumboiu, mi-ar fi făcut mare plăcere. La TIFF am văzut însă Alle Anderen (ratat la Berlin), formidabil talkfest german în două personaje, genul de film în care „nu se întâmplă nimic” dar se întâmplă, vai, totul. La TIFF am văzut Machan, un crowdpleaser delicios filmat în Sri Lanka, în care câţiva băştinaşi disperaţi se prefac handbalişti pentru a putea ajunge în Germania. La TIFF am văzut chiar şi celălalt mare premiant (alături de Poliţistul lui Corneliu), anume norvegianul Nord – un snow-movie excentric/simpatic, nici mai bun, nici mai slab decât alte 20 de titluri pe cât de identice, pe atât de nordice, care comportă totuşi una bucată scenă/cult: un gras şi un slab îşi lipesc pe creştet tampoane îmbibate în antigel şi aşteaptă cuminţi să se îmbete. Mda, la TIFF m-am îmbătat din nou.
Comentarii
Nu sunt inca comentarii.
