Film Inapoi
Răii ne distrează mai bine
Autor: Ruxandra Grecu
Editie: Dec. 2011 - Feb. 2012
Etichete: Clanul Soprano , Lost , Dr. House , Ierburi , Californication , Breaking Bad , seriale
Până acum câţiva ani, eroii principali din seriale erau nobili, drepţi, buni, majoritatea aproape plictisitori, în timp ce antieroii, personajele secundare, se distrau cu partituri savuroase, ilegalităţi, atrăgeau tocmai prin comportamentul lor amoral, prin sarcasmul care-i făcea mult mai amuzanţi.
Sawyer din Lost, escroc, criminal, care fura din puţinele provizii ale supravieţuitorilor unui accident de avion naufragiaţi pe o insulă, era mai iubit decât personajul principal, chirurgul Jack, liderul care voia mereu să facă ce e bine. Răii se distrează mai bine decât ăia buni şi virtuoşi, şi noi ne simţim mai bine urmărindu-i.
S-a întâmplat atunci, odată cu Lost, cu şapte ani în urmă, explozia de antieroi care primeau roluri principale în seriale – deşi au existat exemple izolate şi mai demult: mafiotul Tony Soprano (Clanul Soprano) s-a născut în 1999.
În 2004, doctorul Gregory House (Dr. House) a fost deschizător de drumuri: un medic genial, dar amoral, căruia nu-i păsa de pacienţi. Pentru el conta doar jocul, descoperirea misterului care se ascunde în spatele unor simptome aparent inexplicabile, fiind mai degrabă un detectiv decât un mândru discipol al lui Hippocrate. Fanii îl adorau pentru că spunea lucrurilor pe nume, dar şi pentru că era altceva decât văzuseră până atunci.
A urmat Nancy Botwin din Ierburi, o mamă din suburbii rămasă văduvă, care se apucă de trafic de marijuana. Comedia s-a folosit de umorul dus la extrem, care implică mutilare corporală, accidente, crime, ajungând la un serial în care nu-ţi păsa prea mult de ce se întâmplă cu personajele, atât timp cât râdeai în hohote. Ierburi a fost primul dintr-o serie dedicată antieroilor de televiziunea prin cablu Showtime. Apoi Dexter, ucigaşul în serie cu un cod moral, care omoară doar criminali pe care legea nu-i poate pedepsi. Tot umorul, negru ca sufletul lui, este şi cheia acestui personaj jucat de Michael C. Hall, care te face să-l susţii, chiar să-l încurajezi să ucidă şi să-ţi doreşti să nu fie niciodată prins. Apoi Hank Moody, scriitorul alcoolic şi afemeiat din Californication, cel care nu poate refuza o partidă de sex. Şi Don Draper, din Mad Men, care îşi înşală soţia cu orice ocazie, în timp ce întreaga lui carieră e construită pe o identitate falsă.
Ne plac antieroii pentru că ne seamănă. Sunt plini de defecte, meschinării, incapabili să reziste tentaţiilor, să aleagă calea cea dreaptă. O reţetă de succes pe care scenariştii americani au ştiut s-o exploateze perfect până la un punct. În evoluţia lor, multe dintre aceste personaje au fost castrate, în principal prin iubire: House îşi pierde din farmec atunci când se implică într-o relaţie cu şefa lui, Cuddy, în timp ce Dexter devine un familist convins, aproape iubind-o pe soţia lui, Rita, şi fiind de-a dreptul devotat copilului lui.
Personaje precum Nancy Botwin şi Hank Moody nu sunt îmblânzite, dar sunt implicate, pe măsură ce trec sezoanele, în poveşti senzaţionaliste, exagerate, astfel încât ajung să fie caricaturi de antieroi. Unul singur devine mai bun cu cât se face mai rău: Walter White, antieroul din poate cea mai bună dramă a momentului, Breaking Bad. Walt porneşte ca un tip bun, un profesor de chimie care se transformă în producător de metamfetamine, după ce află că are cancer, iar afundarea lui în lumea traficului de droguri e atât de bine gradată, prin alegeri dificile care-şi lasă amprenta asupra lui, încât nu-şi pierde nici o secundă credibilitatea.
Comentarii
Nu sunt inca comentarii.
