Film Inapoi
Diferit, dar același: The International
Straniu individ, Clive Owen ăsta. Cum naiba reușește el să arate (și să se poarte!) identic în fiecare film și cu toate astea să mai primească oferte? Tocmai de asta, ziceţi, aha... Ton apăsat, de contabil veteran, ochi triști, de căprioară hârșită, trenci șifonat, de navetist asexuat, costum ponosit, à la ghișeul 4, tura de noapte, barbă crescută până la limita dintre macho și boschetar, totul completat de mâini frânte (la figurat) și pistoale golite (la propriu). Și de multe nedumeriri – cam cum mă încearcă pe mine în timp ce scriu cronica acestui thrillerel. Sau thrilleruţ, cum poftiţi.
Teutonul Tom Tykwer, care nu prea mai are chef să filmeze în limba maternă, a nimerit cu premisa la vinclu (banca haínă pe post de bad-guy) și cu execuţia în tribune (personajele își/ne explică tot timpul ce se petrece, prin dialoguri scrise de cineva căruia nu-i prea place engleza). Și era așa de ușor să câștige partida – ori filma totul sec și brutal, fără artificii și fără concesii, ori monta întregul over the
top, la pachet cu porumbei zburători și fusillade au ralenti. Așa, dumnealui își plimbă eroii (sus-menţionatul Clive, plus madam Naomi Watts, fără rol) de la Berlin la New York și de la Milano la Istanbul,
dară dilemele lor sunt torpilate când de un asasinat... telefonat, când de un shoot-out gratuit în inima Guggenheim-ului, prilej cu care ultima fărâmă de realism zboară pe geam. Meci nul, adică.
Comentarii
Nu sunt inca comentarii.
