Tratament anti-siropuri-de-Crăciun

Sărbătorile de iarnă aduc cu ele un kitsch care acaparează ecranele. Există, totuşi, câteva filme care te pot salva.

Moş Crăciun e un umflat care se chinuie să intre pe un horn îngust”, spune John Cage, avocatul plin de ticuri din Ally McBeal. Dar nu trebuie să fii singur şi deprimat ca să n-ai chef de harnaşamentul de sclipici ataşat Crăciunului. Dimpotrivă, cu cât eşti înconjurat de mai multe persoane vesele în preajma Sărbătorilor, cu atât e mai mare probabilitatea de a te scufunda în siropul comercializat pe ecrane.

Din fericire, specia celor sătui de dulcegăriile asociate spiritului festiv are destui membri; pentru aceştia există o serie de filme care pot contracara euforia obligatorie a momentului. Iată cam ce ar trebui să conţină un astfel de tratament cinematografic:

Antiinflamator&antispastic – Bad Santa (2003, r. Terry Zwigoff ). Hoţul jucat de Billy Bob Thornton foloseşte costumul lui Moş Crăciun ca alibi pentru spargerile pe care le dă în supermarketuri. Moşul e un alcoolic neras care se ocupă de îndatoririle sale în scârbă, îi sperie pe copii şi se (a)cuplează cu o chelneriţă. Blasfemiile culminează cu strigătele extaziate ale acesteia: „Fuck me, Santa!”.

Vaccin – The Nightmare Before Christmas (1993, r. Tim Burton), unde Jack Skellington vrea să-şi ajute concitadinii din Halloweentown să progreseze şi să treacă la o sărbătoare mai serioasă. Răpirea lui Moş Crăciun e singura soluţie. Personajele şi atmosfera sunt suficient de întunecate cât să te imunizeze pentru câteva sezoane. Succesul pe care l-a avut filmul e semn că populaţia vrea şi altceva decât dansul fulgilor de nea.

Calmant puternic – Black Christmas (1974, r. Bob Clark). În acest horror, care a făcut pârtie pentru seria Halloween (şi care a fost lansat în acelaşi an cu The Texas Chainsaw Massacre), ucigaşul dă, în ajunul Crăciunului, telefoane misterioase la căminul unde locuiesc nişte fete. Începând de a doua zi acestea încep să se împuţineze. Filmul a fost comparat – şi poate fi administrat împreună – cu M de Fritz Lang, unde criminalul în serie bântuie ca o umbră prin Düsseldorf, vânând copii şi fluierând o temă celebră din Peer Gynt. Secvenţa cea mai dură din Black Christmas e cea în care o fată e căsăpită în timp ce în faţa uşii cântă colindători mici, cu voci ca nişte clopoţei.

Antialergic uşor – A Vagina for Christmas (2001, r. Chad Meserve şi Jon Artigo). „If you don’t give me a vagina, you’ll be killed by me”, îi scrie tânărul Jack lui Moş Crăciun în scurtmetrajul de animaţie al americanilor. E mult mai mult umor decât vulgaritate, iar la final, când un cor de cântăreţi aşezat pe două gradene cântă „A vagina for Christmas, a vagina for me”, bradul plin de beculeţe se înalţă ceremonios de sub scenă.

Sedativ – Dekalog 3 (1988, r. Krzysztof Kieslowski). Janusz, jucat de Daniel Olbrychski, ratează Crăciunul cu familia pentru că fosta amantă (pe care n-a mai văzut-o de trei ani) îl roagă s-o ajute să-şi găsească soţul dispărut. Kieslowski explorează misterioasele căi ale relaţiei adultere căci, deşi n-o mai iubeşte pe amantă, Janusz se duce totuşi cu ea.

Antibiotic – Un conte de Noël (2008, r. Arnaud Desplechin), unde Crăciunul, singurul moment din an când se strânge familia lărgită, e cadrul perfect în care încep să supureze răni vechi. Povestea e densă şi sumbră, iar relaţiile dintre membrii familiei sunt încărcate de tartrul lucrurilor nespuse la timp. Sub brad nu se pun cadouri. Se reglează conturi.

Şoc electric – South Park (2001, r. Trey Parker, Matt Stone ş.a.) cu o secvenţă specială de Crăciun în care, pe colindul Merry Frickin’ Christmas, Adolf Hitler gângureşte plângând O Tannenbaum, iar Diavolul se îndură şi-i aduce până la urmă un brad. Demoni mici ca nişte căpuşe se vânzolesc pe lângă magazinul Azrael Toys, copilaşi dansează (e acolo şi Lady Di – ca să fie blasfemia completă), iar colindul proclamă: „Demons are nicer as you pass them by / There’s lots of demon toys to buy / The snow is falling, and all is well / It’s Christmas time in Hell!”.

Fireşte, multe alte filme de acest gen sunt reacţii de apărare în faţa industriei de consum care a reuşit să golească de spirit unul dintre marile evenimente ale umanităţii. Dar asta nu înseamnă că n-ar trebui să le vezi.

Nu sunt inca comentarii.