Unul dintre puţinii sexagenari care încă mai rup scena în două (şi exemplu viu că drogurile te conservă), Iggy Pop şi-a permis o excentricitate în punk rock: un album în mare parte jazz, intitulat Preliminaires. Acolo unde alţi rebeli s-ar fi mulţumit să facă un experiment, venerabilul proto-punker a adunat un big band şi a cântat despre câini. Mai mult decât atât, albumul este o interpretare a romanului La possibilité d’une île al lui Houellebecq – o mică blasfemie pentru un icon american.
După nişte spoturi controversate pentru o companie de asigurări, în care îşi agită pielea întinsă pe muşchi vechi şi se scălămbăie ca o maimuţă, Iggy a făcut o apariţie memorabilă pe Canal +, în Franţa, cântând alături de Grace Jones, Peaches şi Houellebecq însuşi. Apoi a dat o lecţie de crooning cu piesa lui Prévert, Les Feuilles Mortes, care va fi inclusă pe album.
Pe lângă demonstraţia de vitalitate, Iggy Pop reuşeşte ceea ce Schwarzenegger a făcut de atâtea ori: îţi arată că o diferenţă fundamentală dintre bărbaţi şi femei este că bărbaţii pot fi luaţi în serios chiar şi atunci când li se văd sfârcurile. Și asta la 60 de ani. Deşi, dacă vrei să devii guvernator, ar fi bine să pui pe tine un costum.
