CÂND ASCULŢI THE HOOSIERS, The Cribs sau Kate Nash spui fără ezitare: „Ăștia sunt englezi”. Nu americani, nu australieni. Și o spui admirativ, pentru că te gâdilă în mod plăcut limba lor maternă pe care n-au pocit-o de dragul caselor de discuri. Probabil că i-am fi trecut cu vederea în sumedenia de trupe indie rock sau post-punk, dacă nu ne-ar fi stârnit timpanele cu accentul lor pur, relaxat și ferm.
Noua experienţă britanică începe cu Lilly Allen și Kate Nash, două tinere care, împreună, au doar 44 de ani. Diferenţa e că Lilly este mai mare decât Kate cu doi ani. Prima s-a lansat în 2006 cu albumul Alright, Still, piesele ei pop având puternice influenţe ska. Kate, în schimb, vine din zona indie pop și piano rock, iar primul ei album se intitulează Made of Bricks (2007). Dacă până aici am arătat ce le diferenţiază, trebuie să punctăm și asemănările. Amândouă cântă bine și cu umor despre simplitatea lucrurilor din jur.
În cazul trupelor compuse din bărbaţi crește ușor atât media de vârstă, cât și experienţa muzicală. Destul de rodaţi sunt fraţii Jarman, trei la număr, care se află în cel de-al patrulea an de existenţă sub numele The Cribs. Au scos până acum trei albume cu influenţe indie rock și post-punk revival, iar piesa I’m a Realist de pe albumul Men’s Needs, Women’s Needs, Whatever (2007) poate fi întâlnită și în topurile de la noi. Muzica lor este suficient de energizantă încât să nu ajungi să analizezi adâncimile vieţii.
De asta se ocupă într-o notă amuzantă cei de la The Hoosiers (fosta trupă The Hoosier Complex) în primul lor album, The Trick to Life. Trupa, alcătuită din doi britanici și un suedez, jonglează cu problemele spinoase ale existenţei, pe ritmuri amestecate de pop-rock și indie pop. În plus, băieţii ne conving că pop-rockul nu este mort.
Despre Sam Duckworth de la Get Cape. Wear Cape. Fly. putem spune că este un tânăr de 22 de ani cu preocupări filosofice. Dacă albumul din 2006 era doar o insinuare (The Chronicles of a Bohemian Teenager), albumul Searching for the Hows and Whys (2008) confirmă ipoteza. Albumele GCWCF au influenţe folktronic și induc melancolii vagi, dar nu deranjează.
Fie că sunt optimiști, cinici sau în dispoziţii meditative, tot englezi rămân. Sunt tineri și nu s-au mutat în Miami. Rămân în Londra sau prin împrejurimi. Și au reușit să lege cu succes „brit” de pop sau rock.
