Muzică Inapoi
So Keres, Rromania?
Acum vreo cinci ani, cam pe când muzica românească se războia cu manelele – încercând să le coboare din autobuze şi să le exileze în emisiuni de profil la ore târzii din noapte – Gogol Bordello lansau în America Multi Kontra Culti vs. Irony, un album care împletea sunetul rromani din zona balcanică cu un bombardament de punk şi energie, inventând un nou gen: gypsy punk. Mişcarea anti-manele era stereotipizantă şi grabnic doritoare să pună la zid orice suna prea exotic. Mai era şi uşor nepotrivită într-un climat mondial în care muzicieni, de la rockeri la jazzmani, umblau după influenţe etnice cu care să-şi înflorească sound-ul. Moda importurilor etnice prinsese şi peste graniţă, unde Zdob şi Zdub începuseră să-şi condimenteze tot mai agresiv hardcore-ul moldovenesc cu influenţe ţigăneşti.
Acesta e contextul în care, în 2003, DJ Vasile şi Dan Handrabur s-au gândit că ar fi o idee bună să ia muzica tradiţională a ţiganilor ursari – percuţie cu linguri bătute în butoaie şi strigăte guturale – şi să o căptuşească cu petice electronice. Ideea a dat naştere proiectului Shukar Collective, poate cea mai ingenioasă copulaţie muzicală românească. Vocea inconfundabilă a lui Tamango, lingurile lui Napoleon şi mixerele lui Cristian Stanciu şi ale lui DJ Vasile au dus shukarii şi albumul lor de debut Urban Gypsy în toată lumea.
Acum soseşte Rromatek, un album care dovedeşte că Shukar n-a fost doar o găselniţă menită să strângă bani pe seama generaţiei electronice. Rromatek e înregistrat cu shukarii vechi (deşi trupa de scenă nu îi mai include) şi conţine o pleiadă de beat-uri şi sample- uri care punctează genuri electronice de la drum’n’bass la dub şi ambiental. Albumul e mai melodios decât precedentul, iar vioara, acordeonul şi trompeta primesc liber la exprimare. Cea mai interesantă piesă e New Shout, un synth-pop melodic care ar putea orchestra de minune o urmărire. Atmosfera de spaţiu deschis domină tot albumul, încă de la prima piesă Oh, Girl..., pentru care vocile au fost înregistrate în timpul unui concert.
Pe lângă faptul că e un album antrenant, mai este şi un al doilea motiv pentru care Rromatek merită atenţie. Dacă cea mai mare parte a muzicii româneşti e cu un pas în urma tendinţelor mondiale, Shukar Collective sunt perfect integraţi, creând acelaşi melanj de modern şi etno-arhaic din care se înfruptă astăzi pieţele vestice.
Gogol Bordello au lansat în iulie Super Taranta, pe care Robert Christgau, un reputat critic american, l-a numit „cel mai bun album rock al deceniului”. Tot anul acesta, Balkan Beat Box, un taraf hip-hop newyorkez, a scos Nu Med, iar luna aceasta indie rocker-ul Zach Condon şi trupa lui, Beirut, lansează al doilea album. Primul, Gulag Orkestar, un miraj de instrumente şi ritmuri est-europene de toate felurile, a fost unul dintre cele mai bune albume din 2006.
Comentarii
Nu sunt inca comentarii.
