Scenă Inapoi
Teatru pentru masochişti
Autor: Matei Martin
Editie: Aprilie 2008
Etichete: teatru , sado maso blues bar , dramAcum , gianina carbunariu
GIANINA CĂRBUNARIU nu face spectacole pentru publicul de rând, pentru cei care merg la teatru și se așază, confortabil, într-un fotoliu călduţ, pentru a moţăi în faţa unor piese convenţionale, cu subiect și final previzibile. Nu. Gianina Cărbunariu este una dintre puţinele autoare și regizoare din România interesată de lumea în care trăiește, de societatea de acum. DramAcum – concursul de dramaturgie în care e implicată alături de alţi oameni de teatru tineri (Andreea Vălean, Radu Apostol, Alexandru Berceanu) – a devenit aproape o instituţie, unul dintre puţinele laboratoare funcţionale de dramaturgie.
Emigrarea, viaţa urbană, naţionalismul, sexualitatea etc. sunt câteva dintre temele pe care le abordează pe scenă. Succesul spectacolelor ei (Stop the tempo, de exemplu, a fost tradus și montat în Franţa și Germania) se datorează tocmai ancorării în actualitate.
Sado Maso Blues Bar, spectacolul său după piesa scrisă de Maria Manolescu (una dintre câștigătoarele concursului DramAcum), aduce în scenă niște realităţi pe care foarte puţini le știu sau vor să le știe: este vorba despre periferia societăţii de azi; despre cei pe care tranziţia i-a călcat pur și simplu în picioare; despre cei care, într-o lume unde singura valoare e banul, au rămas fără repere. Pentru doi tineri, viaţa a început cu stângul. Sa – proaspăt eliberat din pușcărie – și prietenul său, Ma – un bisexual cam singuratic și cam arierat – găsesc că singura soluţie pentru a-și rezolva problemele financiare este să deschidă un bar pentru sado-masochiști. Ultimii bani din casă sunt investiţi pentru utilarea locantei cu păpuși gonflabile și instrumente de tortură. Povestea începe ca o comedie, dar se termină tragic, pentru că, oricât de mult și-ar dori să intre în rândul lumii, cei doi nu au cum să depășească periferia. Iar marginalizarea e dureroasă. Sado Maso Blues Bar se joacă pe mai multe dimensiuni și pe mai multe scene: spaţiul de joc se împarte între interior și exterior, între scena Teatrului Foarte Mic și Piaţa Rosetti – vitrina teatrului devine vitrina barului închipuit de cei doi, și fiecare trecător e, pentru cei doi protagoniști, un potenţial client. Acţiunea se petrece uneori și dincolo de această vitrină – o barieră fragilă între interiorul primitor al teatrului și spaţiul urban ostil.
Nu, hotărât lucru, nici acest spectacol nu e pentru spectatori comozi: e pentru masochiști. Dar multe dintre plăcerile interzise sunt pline de voluptate.
Comentarii
Nu sunt inca comentarii.
