> Mă simt bine ca român şi în România, şi în afara ei. După 18 ani de libertate, trebuie să descoperim că e important să afli cine eşti tu cu adevărat, nu ce părere au alţii despre tine.
> Mi se rupe mie de amprentările italienilor şi de stupidităţile americano-engleze. Ar trebui să le mulţumim străinilor pentru că ne desconsideră. E un beneficiu. Ne obligă să ne cunoaştem şi să ne acceptăm mai adânc pe noi înşine.
> Mulţi mă judecă, mă înjură şi chiar mă fac curvă, într-un articol de pe internet. Eu am început teatrul fiind amator, cu brigada artistică de la Liceul German. Am câştigat concursul la Cântarea României – care se vede şi acum pe toate posturile de televiziune şi se numeşte „emisiune de succes”. Sunt emisiuni făcute de şi cu amatori. Noi toţi, cei care suntem în spaţiul teatrului profesionist, suntem nişte copii care ne aventurăm, experimentăm şi ne jucăm.
> Eu trebuie să pot să joc şi Macbeth sau Hamlet, şi să mă distrez la Folclorul contraatacă. Dacă e nevoie, las garda jos ca oricare dintre oamenii care, la nunţi, ascultă şi joacă manele, râgâie şi ghiorţăie sau chiar se îmbată – păstrând o anumită limită, desigur.
> Între prinţ şi cerşetor nu e nici o diferenţă. Jocul ăsta îmi permite să mă cunosc mai bine. Blocajele vârstelor şi identificările cu o anume realizare sunt iluzorii, trecătoare. Sunt un actor confirmat şi, să zicem, în realizare, dar în acelaşi timp la început de drum.
> Filmul care m-a confirmat? E următorul pe care îl voi face. E o şansă să descopăr ceva nou. Experienţa e în mine, răspund şi acţionez în conformitate cu ceea ce am adunat, dar nu pot rămâne blocat în ceea ce ştiu. Sunt aici ca să cultiv ceva nou, nu ceva ce am obţinut deja.
> Rolul meu preferat: cel dă OM.
> Mi se pare uşor ridicolă imaginea asta cu „turnul de fildeş al artistului” – el e tot un muritor, turnul e supus eroziunii. Maibine te simţi în starea de copil. Teatrul este o invitaţie la cunoaştere, nu la „puparea în cur” a unor idoli.
> Sportul te învaţă că în efort există reguli, disciplină şi că nu poţi fi tu însuţi decât în armonie cu propriul corp. Casa ta este corpul tău, el te învaţă să fii într-o relaţie reală cu tine. De unde plecăm pe ultimul drum?! Din corp! De la el ne luăm ultimul rămas-bun.
> Am încercat să mă imaginez a fi centrul lumii. Mi-am dat seama că n-aş fi centru, dacă n-ar exista lumea din jurul meu. Suntem nimic fără ceilalţi! Ce-aş fi fost eu fără Dan Piţa, Liviu Ciulei sau Andrei Şerban, fără partenerii mei de scenă?!
> Merg zilnic la biserica din sufletul meu. Sunt nepot de preot. Într-o zi, eram cu bunicul în altar şi am observat că pictura cu serafimi, sfinţi şi arhangheli se oprea într-un drapaj gri. L-am întrebat ce e dincolo; mi-a răspuns că e drumul pe care trebuie să mi-l caut singur.
> Nu am nici o relaţie cu maşina sau computerul, n-am nici un interes şi n-am nevoie. Andra, soţia mea, şofează şi lucrează pe computer. Eu mă descurc foarte bine fără. Sunt un om foarte deschis, dar extrem de conservator.
> Obţin o anumită formă de libertate recunoscând că nu am nevoie de aia, nu am nevoie de ailaltă... Sunt un bătrân stupid!
> La negocieri cu Sarkozy, Bush sau Merkel ar trebui să mergem cu energia lui Caţavencu. „Duceţi-vă, mă, în...! Voi ne învăţaţi ce e democraţia? Voi, care aţi făcut atâtea greşeli şi mojicii? Sunteţi la fel ca noi, mă, numai că voi daţi lecţii acum.”
> Caţavencu trebuie cultivat în dimensiunea lui de cinism vizavi de mentalul care se vrea pur, sfânt. Pentru mine, Caţavencu este, aşa cum spunea Blaise Pascal, „jumătate om, jumătate porc”. Paradoxal, cu cât îşi doreşte să devină mai sfânt, cu atât devine mai porc. Dar e mai profund decât Richard al III-lea; renunţând la „tron”, se dovedeşte a fi mai înţelept. A cerut ceea ce doreau toţi: puterea. „Dă şi mie! Dă şi la gura mea!” „Bine, îţi dăm un ciolan.” „Mulţumesc!”
> Trahanache şi Tipătescu se dau băieţi buni, dar Caţavencu, mânca-l-aş, e un ticălos care se recunoaşte a fi un ticălos! Mi se pare cea mai sinceră atitudine românească.
> Refuz un rol chiar şi în timp ce lucrez la el. Am de repetat Vinerea verde de D. R. Popescu şi am spus „nu” de 44 de milioane de ori până acum. Mă cert cu regizorul, cu textul, cu situaţia. Nu-mi place face parte din îmi place. Îmi place are părţi din nu-mi place.
costel tanase a scris
Domnule Bleont,încerc şi pe acesta cale să nu fac nici un comentariu,dar în schimb datorită faptului că nu pot să găsesc o adresă la care să vă scriu şi găsind acest loc,poate am posibilitateasă intrăm în legătură deoarece aştept un răspuns de la dvs.Vin cu o întrebare care este de fapt o provocare şi anume întreb dacă puteti să jucaţi singur într-un film?Am scris o carte în care există doar un singur personaj având defapt ideea chipului lui AL PACINO şi stilului său de joc.Dar întrucât îmi este greu pentru a intra în legătură şi a faptului că nu ştiu cum arată acum ca şi imagine,având ocazia în schimb să vă urmăresc pe dvs.,am hotărât să fiţi dvs protagonitul acestei provocări.Mai adaug că doresc ca şi regizor să fie o femeie.Cred că am stârnit puţină curiozitate,aşa că poate o să putem discuta mai pe larg despre cele scrise.Vă mulţumesc anticipat pentru timpul acordat citirii acestor rânduri.Cu stimă şi respect Costel Tanase.
1 · acum aproape un an