> Medicina are o latură foarte importantă: compasiunea. Medicina nu este robotică, este umană. Traduce relaţiile dintre oameni, fie că ei sunt medici sau pacienţi. Relaţiile interumane sunt pe primul loc.
> În afară de pregătirea profesională, care e obligatorie, un medic bun este acela care vede pacientul ca pe un om, nu ca pe un obiect. Pierzi foarte mult din calitatea ta de medic dacă nu ştii să îmbini cunoştinţele pe care le ai cu atenţia faţă de fiinţa umană care are nevoie de tine.
> Medicina de urgenţă este marea mea pasiune şi marea mea nebunie. Este nebunia mea numărul unu şi nebunia mea numărul o sută.
> Nu am avut nici un moment în care să vreau să renunţ. Cu siguranţă, şi peste 10 ani voi spune acelaşi lucru. Este ceea ce am vrut să fac, fac şi vreau să fac. Practic medicina ca un mod de viaţă, nu ca pe o meserie.
> Nu se pune problema dacă ai voie sau nu să simţi pentru cineva care are nevoie de ajutorul tău ca medic. Simţi pur şi simplu. Te afectează şi mai mult atunci când cineva moare în mâna ta, când ştii că ai făcut totul dar nu ai putut să îi redai viaţa. Nu ştii exact unde este limita între compasiune şi meserie.
> Un om care se confruntă cu moartea o dată în viaţă, fie că îi moare o cunoştinţă, fie că moare cineva apropiat, reacţionează diferit de un medic de urgenţă care poate se confruntă la fiecare tură cu moartea. Uneori îţi pui întrebarea „de ce?”. De ce un copil, de ce un tânăr, de ce în condiţiile astea. E inevitabil. Un medic este până la urmă un om. La un moment dat trebuie să te şi detaşezi ca să îţi faci meseria.
> Nu am vicii. Nu fumez, nu beau. Nu fac nimic din ceea ce m-ar putea subjuga, nimic din ceea ce m-ar putea împiedica să îmi practic meseria.
> Moartea este doar o etapă în viaţa unui om. Sunt mulţumit dacă ştiu că am făcut tot ceea ce este omeneşte posibil. Normal, este frustrant să ştii că poate dacă încercai mai mult, dacă aveai un anume medicament poate îi salvai viaţa acelui om. Important este să nu ajungi la moarte mai devreme decât trebuie. Eu trebuie să previn ca unii oameni să nu intre în această etapă.
> Sunt convins că aici în România pot face cele mai bune lucruri. Este nevoie de oameni care vor să schimbe lumea din jurul lor. Eu am intrat în sistemul medical conştient. Ştiam care îi sunt golurile. Ştiu şi acum, dar cred că unele pot fi umplute.
> Jurământul lui Hipocrate a devenit o formalitate, un text pe care îl reciţi la sfârşitul facultăţii. Puţini medici se simt legaţi de el, chiar dacă ar trebui să fie un legământ care te obligă să respecţi anumite reguli. Şi ca să faci asta trebuie să-ţi iubeşti foarte mult meseria ta. Să poţi să o practici dincolo de bani sau de condiţiile în care lucrezi. Asta nu se aplică doar în medicină. În orice domeniu ai lucra îţi trebuie un respect, o conştiinţă a ceea ce faci, a scopului şi rolului tău în acea poziţie.
> Eu aş separa datoria de bani. Nu poţi justifica minusurile tale cu un salariu mic. Un bolnav nu are nevoie să ştie că medicul care l-a tratat câştigă puţin. Cu toţii ştim care sunt limitele meseriei noastre indiferent de ce natură sunt. Ştim dinainte ce e posibil şi ce nu.
> Mi-am tratat meseria cum mi-aş fi tratat familia. Uneori mi-a fost greu să menţin o prietenie, mi s-a reproşat că nu sunt întotdeauna disponibil. Dar nu regret nimic. Nu regret drumul pe care mi l-am ales.
> Am trei prieteni buni. Relaţia dintre noi s-a dovedit în timp. Nu i-am ales eu. S-au ales singuri.
> Am învăţat să mă adaptez lumii în care am intrat odată cu Facultatea de medicină de la Cluj. Am învăţat să fiu sociabil. Mai greu a fost să mă adaptez României de dinainte de 1989 pentru că erau foarte multe lipsuri atunci. Eram într-o ţară în care se încerca izolarea studenţilor străini. Acum e altă viaţă, ai libertate, poţi să alegi cu cine vorbeşti, cât şi ce. Nu aş vrea să mă întorc în acea perioadă.
> În facultate nu mergeam la cursurile care nu îmi plăceau, cum ar fi cele de igienă. Consideram că pot acumula singur informaţiile de care aveam nevoie. Oricum, nu mi-a plăcut niciodată să fac lucruri doar de dragul de a le face. Nu e în regulă să-ţi pierzi timpul cu lucruri inutile când îl poţi fructifica cu ceea ce e cu adevărat important. Pentru mine important a fost serviciul de urgenţă.
> În viaţă trebuie să faci sacrificii pentru lucrurile în care crezi. Dar mai întâi trebuie să ştii dacă eşti în stare să faci aceste sacrificii.
> Sunt un mare consumator de filme. Ca să crezi tot ceea ce îţi spun filmele trebuie să-ţi laşi imaginaţia liberă, să vrei să crezi povestea care ţi se propune. De exemplu Avatar. Nu există lumea aceea, dar poţi crede în ea. Ai nevoie uneori şi de asemenea refugii.
> Am foarte multe diplome, premii şi medalii. Toate înseamnă experienţă, toate sunt dovada anilor care au trecut, a lucrurilor pe care le-am făcut. Cred că asta te ţine în viaţă ca om.
