Clasic Inapoi
Papa Hemingway
Autor: Sebastian Ispas
Editie: Martie 2009
Etichete: Pentru cine bat clopotele , Havana , nobel , masculin , Ernest Hemingway , maestru , Adio, arme , Batranul si marea , Premiu , Pulitzer , literatura , stereotip , Primul Razboi Mondial , Crucea Rosie , daiquiri , Kansas Star
„Suntem cu toţii ucenici într-o meserie în care nimeni nu devine niciodată maestru”, spunea cel care a scris Adio, arme, Pentru cine bat clopotele, Bătrânul și marea – laureat al Premiului Pulitzer și al Nobelului pentru literatură.
Deși unanim recunoscut ca un scriitor monumental, Ernest Hemingway este portretizat adesea simplist drept un stereotip masculin. În timpul Primului Război Mondial, a fost șofer de ambulanţă al Crucii Roșii în Italia – căci în armata americană nu se putuse înrola din cauza unor probleme cu vederea. Era un pescar pasionat. Adora safariurile, boxul și coridele. Îi plăcea să mănânce și să bea enorm; în perioada când locuia la Havana, dădea pe gât câte 10 daiquiri-uri pe zi. A avut patru soţii și le-a înșelat pe toate. Era atât de murdar, încât cea de-a patra îi spunea „Porcul”.
Hemingway reprezenta tot ce era mai brut la un bărbat. În scris, însă, duritatea sa atingea un rafinament incredibil. Stilul său frust, dezvoltat în perioada cât a fost reporter la Kansas Star, era revoluţionar. Frazele scurte, alternând cu descrieri minuţioase, dar construite din elemente simple, dialogurile austere care purtau mereu o încărcătură imensă și încheierile abrupte au fost imitate de nenumărate ori, dar niciodată egalate. Pentru Ernest Hemingway viaţa însemna scris. Neputinţa de a scrie era chinul suprem. A scris până când n-a mai putut să dea sens unei fraze, iar atunci s-a proptit cu fruntea în ţevile puştii şi a apăsat pe trăgaci. Nu mai avea sens.
Comentarii
Nu sunt inca comentarii.
