Clasic Inapoi
Vocea. Bărbatul.
Autor: Gabriela Pițurlea
Editie: Decembrie 2008
Etichete: frank sinatra , whisky , tigara , That’s Life , A Man and His Music Part II , superstar , muzica pop , Menuhin , romantism , revolutia rock , rat pack
„Each time I find myself, flat on my face, / I pick myself up and get back in the race. / That’s life…”, cântă Frank Sinatra cu orchestra în spate, pe o margine albă de scenă. E 1966 şi lumea aude pentru prima dată That’s Life în show-ul Frank Sinatra – A Man and His Music Part II. E îmbrăcat într-un costum negru, cu papion, şi e mai drept ca suportul microfonului. Taie şi pictează aerul cu mâinile, relaxat, prins de versuri. Face spectacol. Fără alt efect special în afara perucii pe care o poartă.
Sinatra a fost primul superstar al muzicii pop. Stăpânea microfonul aşa cum Menuhin cunoştea arcuşul. Făcea din cântece roluri, impregnându-le de sens. Muzica lui nu e sunet de fundal, ci stare de spirit. O asculţi şi te pişcă romantismul sprinten al unei epoci cu aură de fericire fără compromisuri. Îţi vine să ieşi în ploaie cu umbrela închisă şi o pălărie pusă strâmb pe cap. Vocea aceea de „trăieşte clipa” te convinge insidios că norii nu contează. Având atitudinea omului neatins de revoluţia rock – pe care o considera „cea mai brutală, urâtă, degenerată, vicioasă formă de expresie pe care am avut neplăcerea să o aud” –, Sinatra era şi un hedonist al naibii de stilat. Spunea că este inadmisibil ca un bărbat să poarte maro după lăsarea serii. Că n-ai voie să caşti în faţa unei doamne. Că trebuie să ai pantofii perfect lustruiţi în orice moment. Îşi îmblânzea nopţile într-un bar, înconjurat de prieteni loiali şi de femei frumoase. Cu două degete de whisky şi o ţigară. His way.
Comentarii
Nu sunt inca comentarii.
