Destinatia Inapoi

Amsterdam social club

Rating loading ... Tweet it Share it

Autor: Lavinia Gliga

Editie: Septembrie 2009

Etichete: Amsterdam , Brown cafes

Ştii bine că cele mai prodigioase călătorii în străinătăţuri sunt cele în care reuşeşti să prinzi ceva din stilul de viaţă al localnicilor (chiar şi cu riscul să rămâi cu câteva obiective turistice nebifate). În Amsterdam, ca să nu fii turist, ci localnic-aspirant, trebuie să ştii câteva chestii. Cel mai important, să ieşi din Red Light District. Apoi, să-ţi contorsionezi coardele vocale într-un „chhh” expectorant, indispensabil pentru olandezi. Toată lumea ştie engleză, dar foloseşte-l când ceri o halbă de Hoegaarden1 – nu englezit, oricât de tentant ar fi să comanzi o „grădină cu fufe”, ci huchaardn spus cât mai şuierător. Şi trei, să fii un tip gezellig. Adică să fii dispus să-ţi împărtăşeşti bucuria cu restul lumii.

Gezelligheid, tradus grosso modo ca sociabilitate, e probabil cea mai vizibilă trăsătură a olandezilor (are şi secţiune dedicată în ghidurile turistice). Dacă ajungi prin cartierele rezidenţiale – începe cu Jordaan –, vei înţelege despre ce vorbesc. La fiecare colţ de stradă e câte o cafenea unde toată lumea pare că ştie pe toată lumea. Brown cafes (nume generic inspirat de lemnul pereţilor, înnegurat de fum tabagic) există întru libera exteriorizare: îmbâcsite, cu mobila şi podelele hărtănite2 şi musai câteva mese şi scaune scoase pe trotuar (terasă ar fi prea mult spus). După 5 seara, cine nu e la socializat în cafenele sau restaurante e cu barca pe canale – sunt absolut detestabili, cu sticlele lor de vin şi platouaşele cu aperitive. Sau direct pe stradă, în faţa casei.

Sociabilitatea amsterdamezilor e dusă spre exhibiţionism. Nu numai că nu sunt adepţi ai perdelelor la ferestre – nici cei care locuiesc în bărci, pe canalele veşnic tranzitate de vaporaşe cu turişti –, dar le place să-şi scoată casa în faţa casei. E firesc să mergi pe trotuar şi să trebuiască să ocoleşti o familie ieşită la cină, cu tot cu văzuţă cu flori3 pe masă. Sau să treci pe lângă o uşă deschisă şi să te dumireşti prea târziu că nu e magazin, ci casă de oameni. Ai putea crede că sunt ostentativi, că ţin morţiş să vezi cât de bine le merge. Dar sunt doar nişte băieţi gezellig.

(1) Hoegaarden, bere nefiltrată a cărei producţie a început în anii ’60 în şopronul unui lăptar belgian. (2) hărtănit, , adj. zdrenţuit. În olandeză, gerafeld. (3) Element de decor care l‑a obsedat şi pe Vincent van Gogh, pictorul olandez care şi-a gerafeld‑uit urechea dreaptă, autor al cunoscutei serii de natură moartă Vază cu (3, 5, 12, respectiv 15) floarea-soarelui.

Comentarii

Nu sunt inca comentarii.

Scrie un comentariu

Textul nu este case sensitive
Refresh

* Campurile marcate sunt obligatorii