Esquire susţine Inapoi
Hanoracul
Hanoracul e practic. Punct. Nu-mi pasă de toate controversele, dezbaterile şi denigrările – că ar fi doar de jogging, că ajută tâlharii să se camufleze (zic autorităţile britanice) ori că e prea studenţesc. Nu-mi pasă. Prefer oricând un bumbac bine croit, cu glugă şi fermoar, fără dragoni şi inscripţii, unei „geci subţiri”, care nu e niciodată atât de folositoare pe cât se pretinde (ce naiba e aia o geacă de toamnă?!). Când vine toamna, primul lucru cu care mă gândesc să-mi asortez blugii e hanoracul. Arată-mi tu ceva mai bărbătesc şi nepretenţios decât hanoracul gri purtat de Rocky.
Unde mai pui că are buzunare şi glugă. Glugă pe care nu ţi-o tragi pe cap decât ca să te aperi de frig şi ploaie – niciodată ca să fixezi o şapcă. Ba mai mult: merge uneori şi peste cămăşi, şi, în ciuda strâmbăturilor unor fashionişti, poţi să-l porţi şi sub un blazer la o ieşire mai puţin formală. Bineînţeles, alături de blugi şi tenişi. (Regulă care nu se aplică dacă eşti copywriter sau basist – categorii urbane ce tind să abuzeze de această combinaţie.)
Şi un avertisment: să nu te prind vreodată cu un hanorac-blazer – un sacou ieftin, cu glugă şi mâneci de pânză cusute – că îl smulg de pe tine şi te strâng de gât cu el. În rest, fermoarul tras până la mijloc şi la drum.
Comentarii
Nu sunt inca comentarii.
