Ce au în comun Hilary Swank, Olivia de Havilland, Luise Rainer, Bette Davis, Sally Field, Jane Fonda şi Glenda Jackson? Fiecare a câştigat două Oscaruri. Dar pe câte dintre ele ai vrea să le vezi așa?
LA FEL CA O PROSTITUATĂ care şi-a rupt un deget, Hilary Swank păşeşte şontâc-şontâc pe podeaua de ciment, pe tocurile de 12 centimetri ale pantofilor din piele aurie. Studioul este întunecos şi muzica bubuie; în aer se simte un miros de vopsea proaspătă, fixativ de păr și mâncare, alături de aroma bogată a cafelei prăjite, opera unui barista italian autentic, postat în foaierul ferecat.
Afară, soarele apune peste periferia industrială din Santa Monica, la câteva mile depărtare de plajă. Muncitori în uniforme albastre, de la uzina de reciclare de peste drum, se vântură în jurul clădirii, recuperându-și mașinile și camioanele. Studioul se află aici doar de câteva luni – ca parte a unui proiect artistic ce a transformat Bergamot Station, o fostă staţie de pe traseul troleibuzului Red Line, care lega, până la începutul anilor ’50, centrul Los Angelesului de celebrul chei din Santa Monica. La cotitură, în dreptul ușii, e parcată limuzina Lincoln în care s-a urcat Swank la nouă dimineaţa pentru această ședinţă foto. Când avea 15 ani, Swank și mama ei și-au părăsit rulota din Bellingham, Washington, pornind spre Hollywood într-un Oldsmobile împrumutat. Au ajuns în oraș cu 75 de dolari. O vreme, au locuit în mașină.
Hilary Swank are acum 33 de ani. Singuratica fătucă băieţoasă, căreia îi plăcea să piardă vremea plutind pe un lac, a câștigat două Oscaruri pentru Cea mai bună actriţă. În Boys Don’t Cry (Băieţii nu plâng niciodată), a jucat-o pe Brandon Teena, o femeie transsexuală care încearcă să trăiască și să iubească precum un bărbat și este ucisă pentru asta. În Million Dollar Baby (O fată de milioane), a jucat-o pe Maggie Fitzgerald, o femeie zdravănă cu un croșeu de dreapta zdrobitor, care visează să devină boxer profesionist. Să o vezi acum la această ședinţă foto, într-o rochie scurtă neagră de jerseu ce i se agaţă de fiecare rotunjime – o rochie în care chiar și ea crede că arată mortal; o va cumpăra direct de la garderobieră înainte să plece – te face să...
... te gândești mai degrabă la Madeleine Linscott, vulpiţa din înalta societate pe care a interpretat-o în The Black Dahlia (Dulcele sărut al Daliei). Scena ei introductivă, într-un club pentru lesbiene de la sfârșitul anilor ’40, în care purta o rochie neagră cu un decolteu ameţitor, este, incontestabil, punctul culminant al acelui film (deși s-ar putea spune că scena este surclasată de numărul îndrăzneţ, cu parfum de Vegas, care înfăţișează o K. D. Lang în frac, interpretând Love for Sale).
Divorţată de actorul Chad Lowe (fratele băieţos mai puţin cunoscut al lui Rob) pe care l-a cunoscut la 18 ani la un meci de baschet sponsorizat de MTV, cu care a semănat oarecum în rolul ei ca Brandon Teena, căruia a uitat să-i mulţumească atunci când a câștigat primul Oscar și care a recunoscut de curând că se luptă cu consumul de droguri – fapt care a contribuit la „lunga, lenta moarte a relaţiei de 13 ani care i-a definit maturitatea”, cum ar spune o revistă de celebrităţi –, Swank pare că a ajuns în floarea feminităţii ei. Este hotărâtă acolo unde o femeie trebuie să fie hotărâtă, coaptă acolo unde o femeie trebuie să fie coaptă. Deși nu e înaltă – mai târziu, în papuci, va avea în jur de 1m 60 – posedă o calitate monumentală, o sculpturalitate, o forţă febrilă. Arată de parcă ar fi la fel de probabil să te bată sau să ţi-o tragă și de parcă ea ar fi aceea care va decide asta.
Însoţită de un trio de asistente frumoase, una neagră, una asiatică, una albă, Swank pleacă de pe platou – acolo sunt realizate fotografiile, fiecare cadru fiind transmis apoi de la cameră către un computer, unde apare instantaneu pe un monitor mare – spre vestiarul ei. Construit în întregime din schelărie – un eșafodaj cu scrinuri înalte și rame din diftină neagră – are un design ingenios, pare versiunea unui fotograf de modă pentru o locuinţă instant, ca un iglu. Un bărbat scund, cu o tunsoare din topor și curea cu ţinte, o conduce pe Swank la braţ. Îi urmează un bărbat înalt, cauciucat, ţinând un pieptăn și o doză cu fixativ de păr. Patinează după ei în ciorapi, un stil de deplasare ce aduce aminte de Gumby. Cel care ţine spatele acestui mic convoi e Charlie croitorul, un bărbat diminutival fără vârstă, care poartă pe vârful degetului un degetar argintiu. Misiunea lui este să o coasă și să o descoasă pe Swank din rochie. În acest fel și-a ţinut cele două fiice la facultate.
Când se apropie de bufet, cu tăvile de brioșe, salate, fructe și prăjituri ciugulite, cu vasele de orez și legume și pui de mult răcite și sosul deja gelatinizat, faţa lui Swank e surprinsă de lumina unui spot. Ochii ei căprui sunt uimitor de mari și sclipitori și jucăuși, încadraţi de sprâncene armonioase și un machiaj...
... fumuriu. Bagă mâna lacom într-o pungă de hârtie plină de chipsuri tortilla de casă delicioase, tocmai aduse pe platou, și scobește un boţ mare de guacamole, apoi încă unul. Cele trei asistente îi urmează exemplul și se înfig la chipsuri, la fel și tipul mai butucănos, Troy, agentul ei de presă, și tipul cauciucat, Chris, hairstylist-ul, care va trebui mai târziu, după ședinţa foto, să-i scoată toate extensiile din păr. În timp ce Chris va lucra, Swank va încerca să ofere un interviu, povestind despre reacţia ei la ratarea de-acum celebră a lui Carlos Beltran, jucător de câmp la Mets – un moment decisiv pentru National League Championship, la care a asistat personal și despre care va vorbi aproape șapte minute. Într-un discurs destul de incisiv al unui fan înverșunat (uitând pentru o clipă că le spune puncte în loc de runs), vorbește despre faimă și talent și oportunităţi irosite, despre valoarea viziunii pe termen lung și a celei de ansamblu, evitând între timp grijuliu clasamentele de celebritate, fără să sugereze nici măcar o dată că poate marele om s-a împiedicat.
În timp ce vorbește despre toate astea, va încerca, în prima fază, să se poarte ca și cum eforturile sinuoase ale lui Chris – care pulverizează extensiile de păr cu un spray special și apoi le smulge destul de violent – nu-i provoacă durere. Dar în scurt timp, pe măsură ce extensiile se dovedesc a fi mai încăpăţânate decât se aștepta, micile ei grimase se vor transforma în uuh-uri, apoi în aaau-uri, apoi va renunţa la orice speranţă de control și-și va da drumul, cu faţa scâlciată de durere, într-o expresie dureroasă a martiriului evocat de multe dintre personajele ei – Brandon Teena și Maggie Fitzgerald, cu siguranţă, dar și Valerie Barksdale, soţia abuzată de ţărănoiul violent și afemeiat jucat atât de convingător de Keanu Reeves în The Gift (Prezicere fatală). Când va fi terminat, Chris îi va mai oferi lui Swank o mică retușare generală – cu muchii boante, cum se poartă în acest sezon, îi va explica el. Ea se va uita în oglindă, nu tocmai convinsă că îi plac muchiile boante, expresia ei aducând aminte de Ellie Burr, tânăra detectivă din Insomnia, în momentul în care își dă seama că e posibil ca Al Pacino – un poliţist renumit în combaterea crimei –, pe care ea îl idolatrizează, să-și fi ucis partenerul.
Cum toată lumea ronţăie chipsuri, micuţul câine al lui Swank începe să cerșească pentru drepturi egale. Câinele se numește Karoo și e o corcitură de Jack Russel cu corgi, pe care Hilary l-a găsit bolnav pe un drum de ţară din Africa de Sud. Swank e nebună după animalele de companie. Când era tânără, a avut un labrador negru pe nume Buddy, prietenul ei cel mai bun. A trebuit să-l dea când s-a schimbat conducerea parcului de rulote. Acum nu mai merge niciunde fără Karoo. Când a locuit cu Chad într-o casă în New York, aveau doi câini, un iepure și două păsări exotice. Una dintre păsări, un papagal african pe nume Seuss, a mușcat-o destul de serios pe Swank. I se pot distinge două cicatrici sub buza inferioară, plină și pufoasă. Karoo dansează pe lăbuţele din spate ca un animal de la circ, răsucindu-se, lătrând, dezvelindu-și colţii într-un soi de zâmbet canin dement. Deși javra și-a petrecut toată după-amiaza cerșind mâncare de la toată lumea de pe platou, Swank se preface revoltată de lipsa-i crasă de bune maniere. Nu-i oferă nici un dumicat.
Troy îmi propune să mă alătur celor de la bufet. Afl u că suntem în urmă cu programul. Vor mai fi câteva cadre înainte să avem ocazia să vorbim. „Chiar îmi pare rău că te fac să aștepţi”, spune Swank, cu un zâmbet mare și pe deplin credibil. În ultimul an și jumătate, a făcut trei filme: inspiraţionalul Freedom Writers (Jurnalul străzii), thrillerul supranatural The Reaping (Zece semne rele) și PS, I Love You, un film despre o tânără văduvă influenţată, de dincolo de mormânt, de scrisorile soţului ei.
„Așteptatul e parte din meseria mea”, îi spun. „E mai tare ca săpatul de șanţuri.”
I se arcuiește sprânceana dreaptă și i se răsfrâng buzele. Se înclină conspirativ de pe piedestalul pantofilor din piele aurie cu tocuri de 12 centimetri și-mi dă un cot, în glumă. „Că bine zici”, aprobă Hilary Swank. Apoi ridică încă un chips cu guacamole și-l duce la gura-i absolut superbă.
