Din punct de vedere al tehnologiei, s-a cam spus tot ce era de spus. Acum, ţinuta de sport se fashionalizează şi ţine cont de trenduri. Tehnica se îmbracă frumos, tehnica e hip!
Forma sferică a ochelarilor de snowboard îţi oferă vizibilitate maximă, atât în lateral, cât şi pe verticală. Tipul de lentile diferă în funcţie de luminozitate:
cele cu oglindă îţi sunt de folos în zilele însorite, iar cele galbene sau portocalii în zilele cu ceaţă. Dar dacă vrei să fii tip top alege ochelari cu lentilă polarizată, care elimină o mare parte din reflexiile luminoase.
Ochelari 649 lei, Oakley.
Influenţe urbane
Cel mai popular trend vestimentar pentru snowboarding conturează o siluetă de rapper: supradimensionată, dar perfect lejeră.
> Glugă ajustabilă
> Material moale la nivelul bărbiei
> Trape de aerisire protejate de o bordură lată, rapid şi uşor accesibile
> Buzunar cu inel şi şnur extensibil tip yo yo, pentru ataşarea cartelei de teleschi
> Cusături etanşe şi impermeabilizate
> Manşete ajustabile
> Croială „cu articulaţie” în dreptul cotului
> Trape de aerisire pe coapse
> Croială „cu articulaţie” în dreptul genunchiului
> Inel pentru chei în buzunarul din faţă
> Dubluri la baza gambei, ajustabile, cu elastic şi capse
> Căptuşeală detaşabilă
> Fustă de protecţie contra zăpezii, cu sistem de prindere care permite ataşarea de pantaloni
Condiţiile meteorologice rapid schimbătoare nu sunt o problemă pentru snowboarderii pasionaţi, dar avertizaţi, care poartă acest tip de costum cu înveliş tehnic special. Ţesătura impermeabilă, la care zăpada sau umezeala nu aderă, permite în schimb transpiraţiei să se evapore. Croiala amplă lasă loc să porţi încă un strat izolant sub haina de la suprafaţă – fie o vestă cu glugă, fie un tricou moale din fleece, fie pantaloni tip boxer, până sub genunchi. Detalii la www.foursquareoutwear.com
Jachetă 839 lei, pantaloni 699 lei, Foursquare
Tehnică şi design:
Placa
Sigur că efectul estetic îţi influenţează alegerile însă, în acest caz, funcţionalitatea primează. Îţi trebuie o placă potrivită caracteristicilor individuale: nivelul tău de performanţă, stilul, greutatea şi înălţimea ta.
Snowboardurile se împart în trei categorii: all mountain – o placă universală, pe care o
poţi folosi în toate situaţiile; freeride – adaptată pentru zăpada powder, stânci şi zone neamenajate; freestyle – pentru sărituri, trick-uri şi ţevi (adică
pentru snowpark).
Placă 1999 lei, Forum
Legăturile sunt elementele de conexiune între tine şi placă. O legătură mai rigidă răspunde mai bine şi rezistă în cele mai strânse viraje; o legătură mai moale îţi oferă libertatea necesară în freestyle. Evident, calitatea lor superioară îţi poate salva gleznele de la entorse.
Legături 949 lei, Forum