Garderoba Inapoi

STILUL CASUAL: (NOILE) REGULI - Partea a 3-a

45. Există o probabilitate de 74% ca un bărbat care nu poartă șosete să nu poarte nici chiloţi. Ambele situaţii atrag același gen de bărbat.

46. Nu împrumuta absolut nimic de îmbrăcat de la respectivul bărbat.

47. Cei mai buni blugi au cinci buzunare. Cei mai buni pantaloni sport din doc au patru. Orice în plus sau în minus – și o cauţi cu lumânarea. Ah, și a sunat anul 1998: își cere înapoi pantalonii cargo.

48. În afară de situaţia în care intri în apă sau pozezi pentru un catalog, nu există vreun moment care să justifice suflecatul pantalonilor.

49. Exceptând bucătarii, grădinarii sau olandezii graşi şi veseli, nimeni n-ar trebui să poarte saboţi zi de zi. E valabil şi pentru Crocs. (vezi galeria foto)

50. Dacă citești pe o invitaţie cuvintele: „Grătar”, „Îmbracă-te oricum”, „Adu copiii” sau „Vino cu băutură”, poartă ceva casual. Dacă ai îndoieli, ia cu tine și un sacou bleumarin.

51. Sau un cardigan. Și cardiganul merge.

52. Cu cât sunt mai multe semne de exclamare pe invitaţie, cu atât te poţi îmbrăca mai casual.

53. Cu excepţia cazului în care se duce la o nuntă, un bărbat are întotdeauna opţiuni. (vezi galeria foto)

54 . Până şi stilul casual presupune încălţăminte bună. Dar nu toţi pantofii sunt la fel de relaxaţi. (vezi galeria foto)

55. În afara ocaziilor în care porţi sacou, nu e niciodată greşit să-ţi sufleci mânecile. Cât de sus le ridici – asta spune multe despre tine. (vezi galeria foto)

56. Există lucruri mai rele pe lume decât să fii catalogat drept tipul ăla care poartă întotdeauna o cămașă bleu cu nasturi la guler. Ca, de exemplu, să fii etichetat drept tipul care arată de parcă abia s-a dat jos din pat sau ca ăla care miroase mereu un pic ciudat. Dacă ai de gând să te fixezi pe un look, măcar alege-l pe cel potrivit.

57. Șapca de baseball este principala contribuţie a Americii la accesoriile de purtat pe cap. Pe locul doi: pălăria de cowboy.

58. Berete: nu. Nici în Paris, Franţa, și cu atât mai puţin în Paris, Texas.

59. Suprapunerea dintre îmbrăcămintea sport și cea pentru petreceri casual ar trebui să fie redusă la un minimum absolut. Lasă cămășile și pantalonii neon pentru plajă, șortul alb pentru terenul de tenis și costumul de baie doar pentru piscină.

60. Nu e rău să te lași dus de val, atâta timp cât nu îţi va lua mai mult de o oră să te aduni.

61. O glugă îţi va scădea zece ani din vârstă și 20 de puncte din IQ.

62. Ochelarii de soare n-au ce căuta pe cap, sau strânși și agăţaţi de cămașă, sau atârnând de vreo sfoară de nylon, în jurul gâtului. Dacă trebuie să-i scoţi, ţine-i în mână sau pune-i pe o masă.

63. Un bărbat cu stil nu discută niciodată despre preţul hainelor lui, chiar dacă puloverul ăla de 35 de lei a fost un chilipir.

64. Suntem pentru confort. Dar asigură-te că nenorocita aia de haină veche îţi vine ca turnată.

65. Dacă ești mai scund, dungile subţiri și verticale îţi fac picioarele să pară mai lungi. Un pic.

66. Când e vorba de stil, nu prea e loc de ironie sau de imitaţie. Bărbaţii cei mai stilaţi se îmbracă mereu ca ei înșiși.

Galerie foto

Regula 49Regula 53Regula 54Regula 55 Right Left

Comentarii

mike a scris

Imi place cum e scris articolul, dar "explicatiile" de la suflecatul manecii mi se par de kkt. Succes!

1 · acum 12 luni

Stef a scris

Articol preluat de la editia din SUA. Nu stiu daca se potriveste si pt RO( Paris, Texas nu au treaba cu Bucuresti, Cluj, Iasi). Ceva original M.ade in RO asteptam

2 · acum 9 luni

Scrie un comentariu

Textul nu este case sensitive
Refresh

* Campurile marcate sunt obligatorii