Garderoba Inapoi

Obsesia lunii: Umărul italienesc

Rating loading ... Tweet it Share it

Editie: Septembrie 2007

Etichete: umarul italienesc , Ermenegildo Zegna

Umerii unui bărbat spun multe. Despre cât e de încrezător, cât e de cool, cât e de apt să câştige luptele cu viaţa sau cu partenerii de bridge. Umerii sunt mărturii ale bărbăţiei, sculptate în relieful anatomiei masculine. Dar la fel de elocvenţi sunt şi umerii hainei de la costum. E drept, aici e la mijloc şi arta croitorului: cele mai multe costume italieneşti au o linie a umărului atât de subtilă, ca o adevărată inginerie croitoricească, un simbol al prestanţei; purtătorul unei astfel de haine măiestrit tăiate n-are nevoie de întărituri – nici la propriu, nici la figurat! Iată un exemplu de la Ermenegildo Zegna: experţii au mulat „capul” mânecii pe răscroiala hainei, cusând- o de mână, împunsătură cu împunsătură. Asta ca să preia surplusul de material cu minuscule, aproape invizibile încreţituri (căci mâneca e mult mai mare în circumferinţă decât gaura căreia trebuie să i se potrivească, numită dâmboviţean amanşură). Da, ştim că e complicat. Însă acest detaliu minor asigură lejeritate şi mobilitate perfecte, iar mâneca nu pare spânzurată. Aici stă enorma diferenţă între un costum bun şi un costum excelent.

Costum din lână, Ermenegildo Zegna; cămaşă din bumbac, Luciano Moresco; cravată din mătase, Valentino.

Comentarii

bobo a scris

si cat costa un costum de genul acesta cu amansura italieneasca?

1 · acum 8 luni

daniel a scris

si eu sunt curios sa aflu pretul, arata super costumul !

2 · acum 8 luni

laci a scris

propabil bate mia de euro, si cravata arata super.

3 · acum 5 luni

Scrie un comentariu

Textul nu este case sensitive
Refresh

* Campurile marcate sunt obligatorii