Eticheta gabriel liiceanu

Rasdaq, Canicula şi alţi măgari

Rasdaq, Canicula şi alţi măgari

La jumătatea anilor ’90, trupa Genesis scotea albumul Invisible Touch, care cuprindea hitul Land of Confusion. Piesa, echivalentul muzical al pamfletului, era însoţită de un videoclip foarte popular, în care câteva păpuşi cu figuri de politicieni defilau pe ecran. În plin război rece, Phil Collins, Mike Rutherford şi Tony Banks îi luau de guler pe politicieni – de la Margaret Thatcher la Gaddafi, de la Reagan la Shimon Perez, de la Gorbaciov la Helmuth Kohl – şi le imputau deruta care sufoca planeta. Tărâmul confuziei nu luase conturul unei ţări anume şi nu avea graniţe. După două decenii de zburdă neîngrădită, România simte că a venit momentul să-şi revendice titlul de Ţară a Confuziilor. Are argumente? Oho.

Gabriel Liiceanu

Gabriel Liiceanu

Poţi avea încredere în acest om?

Poţi avea încredere în acest om?

Dragoş Bucurenci a tânjit să scape de copilărie. Nefiind bun la nimic anume, s-a risipit în toate: fizică, chimie, filosofie. A renunţat la facultate pentru o slujbă. A dublat regimul de club cu un regim de vicii: alcool, tutun, iarbă, K, pastile. A publicat zeci de articole, a scris o carte şi a fugărit trenduri.

Un consult la Poreclinica Română

Un consult la Poreclinica Română

„Tolăniţi pe iarbă, printre sticle de bere, câteva zeci de spectatori îşi încurajau favoriţii pe numele lor de alint: Colivaru, Labă, Ciombe, Castană, Folositu. Găseai aici toată gama de jucători, de la tinerii ieşiţi din juniorat, care nu reuşiseră să prindă o echipă de divizie, până la tătici purtând tricouri cu burtă, gata oricând să-ţi livreze gratis amintiri din glorioasele lor meciuri cu Unirea Mănăstirea sau Torpedo Zărneşti.” (Cristian Tudor Popescu, „Daciada şi Olimpiada”, în volumul Sportul minţii, Bucureşti, Editura Humanitas, 2004, p. 14.)