Coupé night&day

... curaj aproape nebun care duce până la capăt răspunsul la întrebările de genul „Ce-ar fi dacă...?”. Ce-ar fi dacă, în loc să frânăm maşina în viraje pentru a urma traiectoria dorită, am pune-o să alerge mai repede în direcţia care trebuie? Răspunsul a fost ambalat în limba engleză – Dynamic Performance Control – dar principiul său este clar în orice grai. Când botul maşinii tinde să facă un viraj mai larg decât cel dorit, grijuliul control al stabilităţii (ESP în exprimare largă, sau DSC în limbajul BMW) frânează roata din spate, din interiorul virajului. Îi taie din avânt, îi pune piedică, trage de hăţuri. X6 face exact pe dos, îi transmite mai mult cuplu roţii exterioare din spate şi chiar determină, dacă e nevoie, rotirea acesteia mai rapid decât cea interioară. Virajele aproape că îşi schimbă conformaţia, sunt mai scurte, mai largi, mai rapide, iar când linia dreaptă apare în faţa maşinii, BMW X6 este deja în plină acceleraţie, gata să ţâşnească fără ezitare.

În mod normal, ambele sisteme funcţionează în paralel, dar pentru a simţi ce poate maşina trebuie să-i dai întâietate DPC-ului. Nu este o simplă poveste. Noaptea trecută am decuplat controlul stabilităţii şi am vânat viraje ca un ogar stârnit de iepurele mecanic. Am dansat cu X6, m-am lăsat cuprins de curajul său, l-am lăsat să mă ameţească, să mă convingă că împreună putem face orice.

M-a convins. Conduc acum în noapte încercând să-mi îndeplinesc o veche dorinţă. În spate, deschiderea scundă a lunetei îmi arată cum luminile pierite ale oraşului dispar încet în întuneric. În faţă, ploaia mă cuprinde în braţele ei răcoroase. Roţile imense ale lui X6 calcă nepăsătoare apa de pe autostradă.

Detaliile mărunte sunt cele care te asigură că acest BMW îţi poartă de grijă, că vrea să-ţi facă pe plac: luminile de gardă care se aprind în mânerele uşilor când te apropii de maşină, volanul care vine spre tine când porneşti motorul şi care se retrage elegant când tai contactul, modul în care scaunul se decontractează din poziţia fermă de pilotaj când vrei să cobori, graba cu care paznicii cluburilor de noapte se reped să coboare lanţurile şi să îţi facă loc să parchezi atunci când zăresc conturul întunecat al acestui X6.

Dar acum sunt departe de cluburile de noapte, de oraş, de ploaie, de toate. Am ajuns. Marea se întinde leneşă în faţa mea, pe plajă pescăruşii îşi dezmorţesc
aripile, iar eu savurez în sfârşit un răsărit aşa cum mi-am dorit. Cerul e un câmp de luptă. Soarele şi-a trimis razele la înaintare pentru a cuceri orizontul şi luna veghează într-un colţ retragerea nopţii.

Căţărat pe treapta laterală a maşinii, privesc în larg şi mă gândesc că ar fi frumos să fie aşa în fiecare zi. Să mă bucur în fiecare dimineaţă de o ieşire pe balconul de nisip al pământului, cu o cafea fierbinte în braţe.

Cafeaua! Intru în maşină şi decuplez cana termoizolantă de la priza din bord. E încă fierbinte, neagră şi urâtă, cum îmi place. Acum, totul e perfect. O nouă zi poate începe. Cu X6 alături.

Maşina poporului cu stare

Săptămână de răsfăț

După BMW X6, am trecut la volanul unui VW Passat CC. Dimineaţa o aştept pe ea ca să o duc la serviciu. Apare în colţul blocului, se uită la maşină şi zâmbeşte.
Deschide uşa, se aşază lângă mine şi decretează:

„Îmi place mai mult decât cealaltă”.
Interpretează corect faţa mea strepezită şi adaugă:
„Ştiu că cealaltă ţi-a plăcut mai mult, dar mie îmi place asta”.
„De ce?”, mârâi eu scurt.
„Mă simt mai bine, mai în largul meu. E mai relaxată.”
„Îhâm”, vine prompt din partea mea. Da, ştiu ce vrea să zică: Passat CC nu este genul de maşină pe care să vrei să o bruschezi, cu care să te arunci în viraje.

Dacă chiar vrei să-i dai cuiva fiori pe spinare, ai la dispoziţie un motor de 3.6 litri, cu 300 cai putere. Dar sub capota mea se găseşte motorul de intrare în gamă, un 1.8 TSI cu 160 de cai. E TSI şi nu TDI, e pe benzină şi nu pe motorină. Şi îmi place. Nu doar pentru că este atipic în marea de TDI-uri care mă înconjoară, ci pentru că se acordează bine cu maşina. Faptul că acest model poartă şi numele de „Passat” este cu totul neglijabil, pentru că CC este mai lung, mai lat, mai scund, mai altfel. De fapt, şi mie îmi place pentru că aduce aproape de muritorul de rând un model la care mulţi au tânjit de când a apărut acel coupé cu patru uşi Mercedes, superbul CLS. Împănat cu suficientă tehnologie cât să îţi facă viaţa mai uşoară, cu uşile masive fără ramă metalică pentru geam, Passat CC te îmbie să îl conduci fie şi doar pentru a cumpăra pâine. Sau pentru a duce soţia la serviciu.

Ajungem în dreptul intrării principale, eu opresc, ea coboară şi se îndepărtează. Întoarce capul, se uită la mine, apoi la maşină şi zâmbeşte. Ştiu ce vrea să spună: i-a plăcut.