Linişte absolută. Mă strecor cu RX 450h spre ieşirea din parcarea Lexus într-o tăcere ireală. Nimic din ce am citit până acum despre acest hibrid nu m-a pregătit pentru plutirea silenţioasă a maşinii, nici testele laudative făcute de alţii, nici descrierile tehnice care dovedesc că acest crossover este unic.
Apăs acceleraţia, maşina o ia din loc şi încep să caut dovezi că într-adevăr ceva se întâmplă sub capota lungă şi arcuită. Privesc cadranele de bord şi ochii se opresc în dreptul a ceea ce ar trebui să fie un turometru. Pe jumătatea luminoasă a unui cerc sunt trasate liniile scurte ale unei gradaţii fără cifre; trei culori şi două cuvinte – în dreptul secţiunii albastre de jos este scris „CHARGE”, în dreptul celei albe de sus este marcat „POWER”, iar între ele este o porţiune verde care nu are nevoie de nici o descriere. Este intervalul în care maşina se deplasează exclusiv cu ajutorul celor două motoare electrice. Când trec de pragul de 50 km/h, acul alb al acestui turometru atipic intră în porţiunea albă, cei şase cilindri ai motorului V6 se trezesc la viaţă şi încep să soarbă benzină din rezervor. Când iau piciorul de pe acceleraţie şi apăs frâna, acul cade în partea albastră, semn că bateriile de sub banchetă sunt încărcate. Urmăresc jocul complicat al motoarelor pe ecranul multifuncţional din mijlocul bordului, deasupra gurilor de aerisire. E un spectacol interactiv, în care simpla apăsare a acceleraţiei sau a frânei declanşează schimbări de temperament şi culoare: motoarele electrice trag curent sau re-generează electricitate; motorul clasic participă la deplasare sau nu, în funcţie de viteză; săgeţi roşii, galbene şi verzi trimit cuplu la roţi sau curent în baterii.
De abia când intru pe DN1 reuşesc să mă dezmeticesc şi să acord atenţie blocului proeminent din dreapta mea, pe consola centrală. Lexus l-a botezat Remote Touch: în capătul unui deluşor ergonomic pe care poţi rezema podul palmei se găseşte un fel de joystick elegant şi scund pe care îl poţi manevra cu vârful degetelor pentru a selecta cu ajutorul unui cursor una dintre opţiunile de pe ecranul multimedia. Iar lista cu reglaje şi setări este nesfârşită, în bunul stil japonez. Poţi regla orice: cât de uşor să se mişte joystick-ul, cum să arate cursorul, cât de luminos să fie ecranul, câte secunde să mai trăiască cele două muşte care au pătruns clandestin la ultimul popas. Exagerez, evident. De fapt sunt mult mai multe opţiuni. Comparativ cu alte sisteme, Remote Touch are două avantaje mari şi late. Primul: este mult mai simplu şi intuitiv de utilizat. Al doilea este că nu îţi lasă ecranul acoperit cu urme de degete, cum se întâmplă la sistemele touch-screen, care arată după o zi de drum ca şi cum ar fi trecut prin mâinile unei echipe de criminalişti înarmaţi cu pensule fine şi prafuri pentru descoperirea amprentelor.
După Breaza, înaintez rapid prin virajele de pe Valea Prahovei şi am dovada că suspensiile controlate electronic chiar îşi fac datoria: cei mici au adormit în scaunele lor şi nimic nu pare să le tulbure somnul, iar mami îmi spune că este cel mai lin drum pe care l-am făcut vreodată până la Sinaia. Ştiu că are dreptate, dar pe mine tot mă sâcâie ceva.
Nu mi-a fost clar de la început, dar când am călcat mai apăsat acceleraţia am început să mă dumiresc. Pe hârtie, RX 450h are 299 de cai şi este mai rapid decât versiunea cu motorizare clasică (RX 350), deşi sistemul hibrid de propulsie adaugă la masa maşinii încă cel puţin 120 kg. Dar la drum, când am vrut să ajung în zona „POWER” a turometrului, auzul mi-a jucat din nou feste: apăs cu nădejde pedala, maşina accelerează, însă legătura directă dintre viteză şi vuietul motorului lipseşte, nu există o sincronizare între „vrum” şi aşteptările pe care le ai de la o maşină cu 300 de cai. Între ele s-au interpus motoarele electrice, care nu au în momentele alerte personalitatea sonoră a motoarelor tradiţionale.
