Promit să fie pentru ultima oară şi să revin cu picioarele pe pământ şi cu mâinile pe volan. Însă, de data asta, nu mă mulţumesc cu mai puţin decât luna de pe cer. Vreau imposibilul. Vreau maşini care nu există.
Şi pentru că imposibilul este greu de imaginat, accept un compromis: voi alege câteva maşini aflate în stadiu de concept. Stadiu din care, e drept, s-ar putea să nu iasă niciodată.
Prima nici măcar nu este maşină. Yamaha Tesseract este un prototip de motocicletă cu patru roţi (care nu, nu e ATV). Cel puţin două situaţii o recomandă pentru o eventuală producţie de serie: capacitatea evidentă de a se descurca în traficul aglomerat al marilor oraşe, precum şi promisiunea
unei aventuri pe cinste dincolo de marginea drumului, prin păduri, pe drumuri de munte, pe plaje sau oriunde altundeva. Existenţa unei benzinării nu este indispensabilă, întrucât modelul este unul hibrid. Sau, mai exact, ar putea fi, dacă şefii de la Yamaha se vor lăsa convinşi de reacţia publicului...
Dacă tot am ajuns în zona viselor verzi, nu putem pleca până nu mai aruncăm o ocheadă înspre nebunescul Chevrolet Volt. Cei de la General Motors ne „ameninţă” de aproape doi ani cu acest vehicul hibrid, dotat cu un generator electric – amplasat sub portbagaj – acţionat de un mic motor convenţional cu combustie internă, destinat reîncărcării bateriilor. Fără nici un strop de benzină, Volt-ul poate parcurge 64 de kilometri, suficient pentru o navetă zilnică până în suburbii. Cu un plin făcut, autonomia creşte însă considerabil: la fix 1030 de km!\
Pentru cei mai puţin interesaţi de cât consumă, avem un model la care performanţele nici nu mai contează. Întrupat parcă din ceaţa ce abureşte în zori pe drum, Taiki este o apariţie care îţi taie răsuflarea. Probabil că va rămâne în stadiul de concept. O maşină himerică de dus pe la târguri şi de sucit minţile puştanilor... Cuvintele folosite în comunicatul de presă erau grăitoare: „caligrafie zen”, „personificarea brizei”. În termeni tehnici, asta s-ar traduce abrupt printr-un coeficient aerodinamic de 0,25. Spre comparaţie, un Aston Martin DB9 coboară abia la valoarea de 0,34. O maşină imaginată pentru plutire peste şosele lungi şi întinse, aşa cum ruşii au, americanii au, nemţii au, dar japonezii nu prea. Ciudată opţiune pentru proiectanţii niponi.
Vorbind de nemţi, să nu omitem două concepte mult mai realiste – unul mic şi altul nu cu mult mai mare. Dacă o luăm alfabetic, primul este Audi metroproject quattro, o altă dihanie urbană, bondoacă, eficientă, sigură şi cică extrem de plăcută la condus. Cum în Bucureşti nimic nu e plăcut la
condus (decât noaptea târziu sau dimineaţa foarte devreme), o să vă spunem că şi acest studiu de design merge pe cartea propulsiei hibride – una bucată agregat electric asistând motorul „convenţional” (1,4 TFSI). Autonomia în modul full-electric este de 100 de kilometri. Sâc-sâc, GM!
Celălalt neamţ de pe lista mea are un nume la fel de lung: BMW concept 1 series tii. Fără nici un fel de scrupule, aceasta este pur şi simplu o maşină nervoasă, gata să se ia la întrecere cu oricine, oricând, oriunde. Derivat din seria 1 coupé, tiiul vine de la interjecţia omonimă. Sau poate de la sunetul cauciucurilor pe asfalt. În orice caz, de remarcat că şi sportivii se respectă – interiorul e un vis din piele alcantara cu inserţii albe, ce tulbură retina. Poezie curată.
Rămân în zona asta – pe cât de sportivă, pe atât de exclusivistă – şi admir cireaşa de pe tort, roşie şi îmbietoare: un uimitor Ferrari FXX Evoluzione. E un Enzo tunat chiar de cei de la Ferrari. Pe lângă look, performanţele sunt şi ele pe măsură. Singura problemă nu este însă preţul (sau nu doar preţul), ci şi faptul că maşina nu a fost, nu este şi nu va fi omologată pentru stradă, ci doar pentru curse pe circuit. Dar asta nu mă poate împiedica să visez. Noapte bună.
