Vârsta a treia

Protagoniştii, Felicia şi Sebastian Tomescu, sunt doi pensionari ursuzi care îşi detestă propria existenţă. Situaţia se schimbă în momentul în care nepoata lor, Mara se mută cu ei. Astfel, aceştia redescoperă frumuseţea lumii exterioare, o lume pe care o uitaseră cu ceva ani în urmă, singurul spaţiu al existenţei lor fiind un apartament cu două camere.

Apartamentul celor doi. Telefonul sună. Nimeni nu răspunde. Două secunde pauză. Telefonul începe din nou să sune.

Sebastian: Felicia!!

Felicia: Sebastian!!

 În acelşi timp pe un ton nervos: Pe mine nu mă caută nimeni!

 (Pauză)

Apare Sebastian, cu un ziar în mână, şi se aşază pe fotoliu.

Felicia (nervoasă): Ai murdărit toate cămăşile, una nu mai e curată! Stai toată ziua şi citeşti ziarul, nici măcar nu-ţi pasă! Spală Felicia, calcă Felicia şi degeaba! Uite-te la tine, putrezeşti aici pe scaunul ăsta. Ah, vai de tine!

Sebastian (indiferent): Felicia, lasă-mă!

Felicia: Trebuia să te las eu mai demult, înainte să mă nenoroceşti. Ai auzit? Să mă neneoroceşti! Ce viaţă, ce dragoste! Şi când te gândeşti că eu eram…

Sebastian (o întrerupe): Felicia, încetează!

Felicia (oftează): Ce să ştii tu, mecanic neisprăvit! Suflet putred!

Sebastian: Merg să mă schimb.

Felicia: Să pofteşti la masă când eşti gata.

Felicia merge la bucătărie, de unde ia două conserve două cuţite şi două furculiţe. Se aşază fiecare pe fotoliul lui, faţă în faţă. Ea e îmbrăcată într-o rochie de seară iar el în costum. Amândoi încearcă să îşi deschidă conservele. Felicia nu reuşeşte şi scapă cuţitul şi furculiţa pe jos.

Felicia: Nimic nu ştii să faci.

Sebastian se ridică să o ajute, îi deschide conserva.

Felicia: Ţi-aş fi spus eu dacă aveam nevoie de ajutor! Mă descurc şi singură, încă mai pot! Întotdeauna m-am descurcat singură, întotdeauna ai fost un incompetent! (începe să plângă) Nebună am fost când am acceptat să fiu soţia ta!

Sebastian: Te rog, termină!

Felicia: Nu termin, de ce să termin!? Ţi-am spus şi o să-ţi mai spun: m-am săturat! Ar trebui să te părăsesc, să te las să putrezeşti aici. (Îşi aprinde o ţigară.) Am să fac asta, nu mâine, nu poimâine, dar o să te las. Ascultă-mă bine Sebastian, o să mori singur!

Sebastian (foarte nervos): Ţi-am spus să nu fumezi la masă! (Vrea să se ridice.) Actriţă de doi bani! Măcar de-ai pleca odată!

Felicia: Ce-ai spus?

Sebastian: Măcar de-ai pleca odată!

Felicia: Actriţă de doi bani, ah? (Începe să ţipe.) Actriţă de doi bani? Mizerabilule! Cât success aveam eu, era sala plină la spectacolele mele dar ce să înţelegi tu… Auzi, inginer! Incultule!

Sebastian: Du-te dracu!

Felicia: Mi-e scârbă de tine!

Sebastian: Taci!

Felicia: O să mori fără mine!

Sebastian: Măcar să mor în linişte! (Se ridică şi pleacă.)

Se aude soneria. Sună de trei ori linistit, apoi din ce în ce mai insistent. Felicia speriată se ascunde în spatele fotoliului.

Felicia (în şoaptă): Sebastian! Sebastian!

Sebastian (se apropie speriat de uşă): Ce ne facem?

Felicia: Esti nebun? Pleacă de lângă uşă!

Sebastian: Poate...

Felicia: Poate a venit Matei să ne aducă conservele.

Sebastian: Matei vine sâmbăta. Azi e vineri.

Felicia: Azi e vineri şi nu deschizi. Să nu îndrăzneşti să mănânci din conservele mele.

Sebastian: Nici la ora asta nu te potoleşti? E cineva acolo ?

O voce de fată: Bună seara!

Felicia (autoritară): Nu e Matei, nu deschizi! Nu aşteptăm pe nimeni altcineva!

Sebastian (speriat): Pe cine căutaţi domnişoară?

Felicia: Incredibil!

Vocea: Unchiul şi mătuşa sunt acasă?

Sebastian: Domnişoară, este sigur o greşeală. Aici nu locuieşte nici unchiul dumneavoastră şi cu atât mai puţin mătuşa dumneavoastră. Noi nu avem rude! Vă pierdeţi vremea fără rost.

Felicia: Patetic.

Vocea: Nu cred să fi greşit, aceasta este adresa… Strada Rapsodiei numărul 7! Nu e blocul C9?

Felicia (nervoasă): Auzi domnişoară, nu stiu ce cauţi şi nici nu mă interesează! Ne deranjezi, noi suntem o familie respectabilă, nu avem timp de glumele tale cu unchi şi mătuşi. Aici locuieşte familia Tomescu, o familie decentă. Înţelege şi pleacă!

Vocea: Familia Tomescu aţi spus? Atunci nu este nicio greşeală. Am ajuns unde trebuia, eu sunt Mara, nepoata dumneavoastră! Puteţi deschide uşa…

Felicia: Domnişoară, eşti obraznică!!

Sebastian: Poate ar trebui să deschidem!

Felicia: Tu să taci! Cretinule!

Vocea: Mama a sunat azi pe la prânz să vă anunţe că sosesc, a trimis şi două scrisori acum o saptâmână! Sunt eu, Mara! Am venit pentru examen! Doar v-a anunţat mama!

Felicia: Scrisori? Nu primesc scrisori şi nici nu am auzit vreodată de Mara. Mă oboseşti fetito! Bună seara! (Se îndepărtează de uşă şi merge să stingă lumina.) Treci în pat Sebastian!

Sebastian: Dar eu cred că... Vin imediat!

Acesta este unul dintre scenariile finaliste la concursul „Esquire & Glenfiddich: Viaţa mea ca serial de televiziune”. Autorul care adună cele mai multe Like-uri de la cititori până pe 25 ianuarie va fi desemnat câştigător.