Foto Inapoi
Mic dialog nefotografic
Autor: Voicu Bojan
Editie: Octombrie 2008
Etichete: Cosmin Bumbut , national geographic , cuba , Havana , nikon , Mircea Cartarescu , Maramures , Leica , Charles de Gaulle
Momentele de mai jos au fost trăite de trei prieteni în prag de drum spre Cuba. Nu era prima dată când plecau împreună – le poţi vedea impresiile într-un album publicat anul trecut la Humanitas (cu o savuroasă prefaţă de Mircea Cărtărescu) intitulat 7 ani în Maramureş.
Eu, Voicu Bojan, mă declar fotograf amator, dar predau un curs de fotografie. Bogdan Croitoru zice că e independent, dar lucrează cu National
Geographic România, iar Cosmin Bumbuţ e un profesionist care face fotografie de advertising şi modă.
„Bine, mă, şi ce-o să facem o lună în Cuba?”, cade întrebarea lui Cosmin, după ce ne-am trezit în paşaport cu biletele stând frumos alături de vize. „Nu ştiu, mă, umblăm pe-acolo, vedem noi... Tre’ să fie fain, nu-i aşa frig...”
Şi iată-ne în aeroportul din Budapesta, cântărindu-ne din priviri rucsacii în timp ce înfulecam şniţele puse în pacheţel de către mame şi neveste. Bogdan pierduse deja biletele de întoarcere cu trenul. Cosmin era răcit cobză, cu ochi lăcrămoşi. Avionul de Paris decola cu două ore întârziere, ceea ce însemna pierderea zborului transatlantic, deci Havana trebuia să ne mai aştepte. Chiar – oare ce-o să ne facem o lună în Cuba?
„Ce întrebare e asta?!”, zice Bogdan. „Ştiu foarte bine: tu, Voicu, şi cu tine, Cosmin, o să alergaţi după poze cu super-aparatele voastre. Nikon versus Leica. Eu am făcut pe snobul lejer, mi-am adus un aparat compact turistic, o săpunieră cică vreau doar să mă relaxez şi să înot în rom.”
După ce am ratat legătura din Paris spre Havana pe Bogdan l-a surprins calmul lui Cosmin. „E drept, e un individ oarecum calculat, care izbucneşte în furtuni devastatoare numai când presiunea asupra căpăţânii lui mari atinge o anumită intensitate”, apreciază el. „Altfel e un tip de treabă, cu umor şi armata făcută.”
Nu s-a alarmat însă nici când am dispărut eu din peisajul anost al ieşirii din aeroportul Charles de Gaulle. „S-a pierdut, ameţitul... Poate că i-a pălit un pic zâmbetul de cuceritor rapace al tărâmurilor necunoscute.
Cosmin Bumbuţ avea să reia subiectul: Nu ştiu dacă mai ţineţi minte, da’ am pornit cu febră de la Bucureşti şi v-am invidiat de moarte pentru berea aia rece băută la restaurantul hotelului din Paris pe când eu salivam cu un ceai proptit în faţa halbelor voastre impunătoare. N-aveam nici un plan, nici un traseu pentru Cuba.”
Dialogul avea să devină tranşant în camera de hotel pe care a trebuit să o împart cu el. Îmi spusese deja că îi era dor de Lacrima şi de copilul lor: Matei. „Bumbuţ, uită-te bine la mine – o lună de zile de aici încolo, eu sunt familia ta!”.
Aveam să-mi confirm – a câta oară?! – că momentele frumoase dintr-o călătorie nu trebuie musai fotografiate, cât trăite. Către final, Leica lui Bumbuţ a decedat inexplicabil, săpuniera lui Bogdan a dovedit o fantezie limitată, iar eu am reuşit să pierd câteva sute de fotografii dintr-o eroare de copiere. Alminteri, ne-am întors prieteni, cum am plecat.
Comentarii
Nu sunt inca comentarii.
