Grooming Inapoi
Tu ai barbă?
Două dintre ele au spus că e „sexy” şi „wild”, celelalte trei au răspuns la unison: „Tu ai barbă? Niciodată nu te-am văzut cu barbă.” Constatarea celor trei fete este corectă pentru că, în ciuda faptului că am o barbă compactă şi aspră, o dată la trei zile fac eforturi considerabile să mă descotorosesc de pilozitatea facială.
De peste 11 ani investesc timp, energie şi bani în ritualul bărbieritului. Practic, am crescut odată cu reclamele produselor pentru bărbierit în speranţa că voi reuşi să obţin mult promisul confort.
De-a lungul timpului am testat tot soiul de aparate de ras care conţineau de la una la + ∞ lame, cu sau fără baterii. Tehnologia avansată este umilită de duritatea bărbii mele. Secretul stă în mişcare (ai mai auzit asta, dar în alt context). Mă uimesc băieţii ăia din reclame care zâmbesc în faţa oglinzii şi care din câteva mişcări au terminat cu bărbieritul.
Eu abia după trei reprize de plimbat aparatul în toate direcţiile posibile reuşesc să obţin un rezultat acceptabil.
Prima repriză – bărbieritul grosier, prin care încerc să înlătur firele de pe obraji şi de sub bărbie. Sunt decepţionat când constat că sub stratul de spumă nu se ascunde nici un tricolor, doar nişte pete mici şi roşiatice (încă o iritaţie de calmat).
A doua – concentrare maximă şi lacrimi spontane în încercarea de a scăpa de mustaţă. Se lasă cu prelungiri deoarece iniţiez şi manevrele în răspăr pentru a scurta cât mai bine firele.
Ultima – şi cea mai solicitantă repriză, căci implică multă precizie pentru a scăpa de firele de la baza nărilor.
De regulă, aceasta e etapa în timpul căreia mă accidentez şi am nevoie de îngrijiri medicale. Tăieturile din zona dintre mustaţă şi nări sunt la fel de nesuferite ca şi cele pe care ţi le faci când manevrezi greşit o coală de hârtie. Diferenţa e că mă tai mult mai des cu aparatul de ras. Dar pentru că sunt un supravieţuitor, am grijă să ţin la îndemână trusa de prim ajutor în care am înghesuit o sticlă de betadină, două de apă oxigenată şi nişte comprese sterile.
Gata, s-a terminat. Nu schiţez nici un zâmbet şi nici nu sunt luat în braţe de o blondă îmbrăcată într-o cămaşă de-a mea. Sunt doar eu şi fosta mea barbă. Bineînţeles, până la finalul zilei, cineva tot îmi va spune: „Vezi că ţi-a rămas nişte spumă după ureche”.
Comentarii
Nu sunt inca comentarii.
