Las Vegas, aşezare frivolă şi dezinhibată, e locul unde ne putem afla viitorul digital.
De câţiva ani încoace, cum trece Revelionul îmi şi iau Samsonite-ul şi pornesc spre Otopeni. Îmi rup oasele prin trei avioane şi după 24 de ore cobor în deşert. Sunt întâmpinat de zeci de slot-machines, plasate chiar în terminalul Sosiri. Nu mai am nici un dubiu: am ajuns în Sin City.
Palmieri. Sud-americani cu feţe de criminali care îţi întind la colţ de stradă cartonaşe înfăţişând blonde goale aranjate în Photoshop (Totally nude – in your room in 20 min – 35 $). Hoteluri imense care miros a trabuc şi bourbon. Limuzine cât un autobuz. Cazinouri, toate cu program non-stop. Neoane
violent colorate. Maşini decapotabile din care răsună R&B. În zare, deşertul Nevada şi munţi sterpi, dar frumoşi.
În ianuarie, Las Vegas devine cartierul general al unei industrii care a ajuns să vândă produse de 700 de miliarde de dolari anual: cea a electronicelor de consum, în speţă televizoare, telefoane, playere, computere şi tot felul de astfel de gadgeturi. Cam toţi producătorii mari vin aici să rupă gura Târgului – pe numele său oficial Consumer Electronics Show (CES).
Cei peste 100.000 de oameni care trec pragul CES au ocazia să pipăie cele mai noi chestii apărute pe piaţă, să se învârtă în jurul unor alcătuiri de vis (maşini scumpe super tunate audio, de pildă), să afle despre altele abia ieşite din laboratoare şi să plonjeze astfel într-o lume tehnologică posibilă abia peste câţiva ani.
Anul acesta, când nu mai e nici un dubiu că vânzările scad, producătorii s-au îmbărbătat: deşi e criză, oamenii tot îşi vor cumpăra măcar un mp3 player şi nu vor avea cum să nu cedeze în faţa ultimului model de smartphone.
Şi au dreptate. Omul digital este un consumator înrăit şi pofticios. Pentru a-l face să scoată banul din buzunar, astfel încât acţiunile zeilor tehnologici să-şi menţină cota pe Wall Street, individul modern trebuie doar momit cu cel mai subţire televizor LCD („gros cât trei carduri de credit puse unul peste altul” şi la fel de uşor de agăţat pe perete ca un tablou) sau cu cel mai nou joc video 3D datorită căruia ne putem întrupa virtual în Jimi Hendrix.
Ofertele abundă; noutăţile de la CES, descrise fie şi sumar, ar alcătui un volum suficient de gros ca să ne pierdem printre paginile lui.
Aşa că n-o să fac o listă de lansări (ştiţi voi să căutaţi pe internet şi fără ajutorul meu), ci vă voi povesti despre câteva chestii spectaculoase. Ceea ce am văzut de data asta mi se pare de-a dreptul SF. Iar uneori, aproape înfricoşător.
Am avut ceva rezerve (probabil...
...miniscenţe pe linie genetică de pe vremea când strămoşii mei vânători sau culegători dădeau peste vreun totem al unui trib rival) să mă apropii de
robotul care se plimba printr-o hală şi discuta cu vizitatorii. Se numeşte QA, s-a născut în celebra Silicon Valley şi e o fierătanie pe roţi. Presimt că atunci când va fi produs în serie va deveni cel mai antipatic gadget din lume. Şi asta pentru că robotul poate juca rolul de vătaf peste angajaţi. Şeful nu mai trebuie să se afle neapărat la birou pentru a ne teroriza cu deadline-uri. Poate fi acasă în pat, în vacanţă în Bahamas sau în deplasare la Dorohoi şi să-l trimită pe QA în control. Deplasarea robotului este telecomandată prin intermediul unei interfeţe simple, de pe laptop, prin internet. Odată oprit în faţa ta, preia fără jenă imagini cu documentul aflat pe monitorul computerului sau cu prezentarea de pe birou, graţie unor camere video montate în cap. Transmite prin difuzoare ordinele boss-ului aflat departe şi preia scuzele penibile ale angajatului prin microfoane. Asemenea
unei soacre, are un „ochi” (altă cameră video) şi în ceafă, astfel încât n-ai nici o şansă să faci pe la spate gesturi obscene la adresa şefului: te vede numaidecât pe ecranul laptopului şi îndreaptă arătarea spre tine pentru a-ţi cere explicaţii. QA poate fi comandat deja. Preţul este stabilit în funcţie de complexitatea soluţiei de teleprezenţă pe care o soliciţi companiei producătoare, Anybots.
O tendinţă care s-a conturat mai ales după succesul iPhone este dispariţia butoanelor şi a tastelor, aflate până acum din abundenţă în componenţa majorităţii electronicelor. Ecranele tactile ale unor laptopuri şi desktopuri de ultimă generaţie fac deja mouse-ul aproape inutil. Iar această noutate nu mai e un moft. Microsoft a lansat la CES, în variantă public Beta, sistemul de operare Windows 7 (succesorul actualului Vista), iar una dintre caracteristicile cu care vine o reprezintă tocmai aplicaţiile de tip touch. Vom muta fişiere, le vom deschide, le vom modifica doar atingând cu degetele monitorul.
Şeful Microsoft, Steve Ballmer, vede viitorul dominat de „trei ecrane” care vor controla viaţa fiecăruia dintre noi: PC-ul, telefonul mobil şi televizorul. Iar strategia Microsoft prevede ca Windows să devină o platformă software care să asigure conectarea şi funcţionarea împreună a acestor trei echipamente esenţiale. Muguri ai acestei tehnologii au şi apărut pe piaţă: televizoare care se conectează la Internet şi ne oferă scroll-uri cu informaţii utilitare, iar când e cazul ne desfată cu posibilitatea de chat cu prietenii pe tema meciului la...
... care tocmai ne uităm.
Chiar înainte ca Windows 7 să fie lansat comercial, HP a scos pe piaţă încă din toamna trecută o nouă variantă a desktopului SmartTouch care se vinde (nu şi la noi) cu vreo 1.500 de dolari. SmartTouch te fascinează când lucrezi cu el: închipuiţi-vă un iPhone de 20 de ori mai mare!
Se prea poate ca în viitorul nu prea îndepărtat să nu mai fie nevoie nici măcar de atingerea ecranelor. Toshiba a stârnit senzaţie la CES cu conceptul unui monitor-televizor comandat prin gesturi. Prezentatoarea care făcea demonstraţia părea un prestidigitator de circ exersând pase: cu o rotire a palmei întinse spre dreapta închidea un folder, iar cu o rotire spre stânga îl deschidea, spre exemplu.
Compania Mattel a prezentat o tehnologie (Mind Flex) bazată pe puterea gândului. Nişte electrozi prinşi pe frunte şi de lobii urechilor, plus ceva concentrare sunt de ajuns pentru a ridica o bilă de pe un stativ şi a o trece printr-un cadru. Nu e nimic fake, e vorba doar de exploatarea biocurenţilor produşi de creier. „Jucăria” va fi lansată anul acesta şi va costa 80 $.
Ieşite din zona experimentului, jocurile video 3D au reprezentat o tendinţă importantă la CES 2009. Nişte ochelari speciali care permit vederea în relief, o chitară sau mai multe cuplate la consolă, eventual o baterie, un DVD cu joc video care înglobează partituri ale unor piese rock celebre. Iată arsenalul care te transportă într-o lume de vis, în săli de concerte cu mii de spectatori. Iar tu te găseşti pe scenă sub formă de personaj animat şi cânţi mulţimii. Ai devenit vedetă, carevasăzică, chiar dacă eşti cam afon.
Este evident că nu suntem cu toţii obsedaţi să încercăm şi să achiziţionăm cele mai noi echipamente electronice. Noul absolut este întâmpinat de destui cu rezervă: gadgeturile li se par complicat de folosit şi nu indispendabile. Durează ceva până când masa de „early adopters” trage după ea plutonul consumatorilor obişnuiţi. Pentru a scurta acest timp, producătorii mizează pe spectaculos. Un exemplu: e clar că telefonul mobil a devenit o parte a fiinţei noastre (te simţi oarecum stingher când îl uiţi acasă, nu?). Pornind de aici LG a adunat mulţimi de vizitatori ai CES în faţa vitrinei cu noul telefon mobil 3G disimulat într-un ceas de mână elegant.
La rându-i, rivalul Nokia a momit cumpărătorii cu un soft integrat în propriile telefoane, destinat uitucilor: ataşezi de obiectele pe care le rătăceşti uşor (chei, portofel etc.) un breloc, iar telefonul mobil îţi semnalează la nevoie unde se găsesc acestea.
Vi se par spectaculoase inovaţiile de la CES 2009? Relax, la anul vor fi deja cu mult depăşite!
