Dar înainte să ajung la ouă trebuie să vă povestesc un episod la care am asistat recent şi care, cred, spune ceva despre modul în care noi, cei din partea asta de lume, înţelegem prima masă a zilei.
Eram la o pensiune în Cluj când a venit să se cazeze un neamţ. Omul – un tip de 38 de ani, fost patron de firmă IT, recalificat ca asistent medical după un atac cerebral pe care‑l suferise cu trei ani în urmă – era în drum spre nişte sate din Maramureş şi Bucovina, unde ghidul de buzunar îi promitea că va găsi oameni cu un stil de viaţă nealterat, în armonie cu natura. Neamţul a plătit cei aproape 30 de euro pe care femeia de la recepţie i‑a cerut pentru o noapte de cazare într‑o cameră cu pereţi subţiri, ceva mai spaţioasă decât o debara, şi a întrebat‑o pe un ton firesc: „Früshtück?”. Femeia l-a privit nedumerită. „Mic dejun?”, a repetat tipul într‑o română aproximativă. Recepţionera s‑a luminat la faţă şi i‑a răspuns zâmbind – acel zâmbet vag‑încurcat care ne încearcă pe toţi când ne străduim să explicăm unui străin lucruri atât de româneşti precum tăiatul porcului sau lipsa autostrăzilor: „Nu! De dimineaţă, doar o cafeluţă”. Şi, pentru o mai bună înţelegere, a pus vreo cinci centimetri de aer între degetul mare şi arătător, cât să îi indice omului cantitatea de cafeluţă inclusă‑n preţ. Neamţul i‑a mulţumit şi s‑a retras. Tocmai luase în freză un obicei culinar al României contemporane care‑i scăpase până şi ghidului său atotcuprinzător: cafeaua şi numai cafeaua la micul dejun.
Francezii îşi încep dimineţile boem, cu croasante, tartine, gem şi unt. Nemţii, mai metodici, combină sute de tipuri de pâine cu zeci de feluri de cărneturi. Englezii, fără prea multe fineţuri, îşi pun pe farfurie omletă, fasole, ciuperci, cârnaţi şi roşii. Americanii amestecă fantezist ouăle, baconul, pâinea prăjită şi clătitele. În schimb noi, după ce ne‑am scuturat de marmelada comunistă şi ceaiul cu biscuiţi, n-am fost în stare să punem nimic notabil în loc. Privim confuz conceptul, pendulând între tipul din reclamă pe care‑l apostrofează măcelarul pentru că nu ştie ce să ceară „pentru de dimineaţă” şi cei care sar direct la „doar o cafeluţă”. A auzit cineva de micul dejun românesc? Nu există aşa ceva. În cel mai bun caz, prăjim în prea mult ulei nişte ochiuri banale, radem peste ele câteva firicele de brânză şi le mâncăm rapid, pe gânduri, predaţi unei zile care nici n‑a început bine.
Nu e o problemă pe care să o putem rezolva dintr‑un foc, dar de undeva tot trebuie să începem. Aşa că iată o reţetă simplă (nu durează mai mult de 10 minute) pentru un mic dejun mai puţin anost. Pentru o singură persoană ai nevoie de două ouă, două felii subţiri de muşchi ţigănesc (merge şi cu ceafă afumată sau kaizer), două felii de pâine prăjită şi două linguri de unt, plus nişte sos pesto. Topeşte untul într‑o cratiţă, la foc mic; atenţie să nu dea în clocot. Sparge ouăle într‑o tigaie de teflon – n‑ar trebui să pocnească la contactul cu tigaia, asta ar însemna că temperatura e prea mare – şi ţine‑le la foc mic până când albuşul se încheagă, dar gălbenuşul e încă moale, cam trei‑patru minute. Odată ce albuşurile devin moi şi albe, ia untul topit şi toarnă‑l în tigaie, peste gălbenuşuri. Cu o spatulă, continuă să acoperi gălbenuşurile cu untul topit, cam un minut. Asta va ajuta ouăle să se facă de sus în jos, împiedicând gălbenuşurile să se întărească, dar păstrându‑le calde şi moi. Presară peste nişte piper negru şi sare, apoi mută ouăle pe feliile de pâine prăjită peste care, în prealabil, ai aşezat feliile de muşchi ţigănesc. Pune peste fiecare dintre ouă câte o linguriţă zdravănă de sos pesto. O să le facă mai bune. Exact aşa cum vrei să fie şi ziua pentru care mănânci.
