Pe Masă Inapoi

Echipează‑ţi bucătăria

Jakob Hausmann e un bucătar eficient, folosește numai ingrediente pe care le poţi găsi oriunde și ustensile pe care și le permite oricine. „Dacă aș găti în vreo tigaie scumpă sau o tavă care nici nu se găsește aici pe piaţă, lumea ar spune: «Păi mie cum să‑mi iasă așa, dacă n‑am ce‑mi trebuie?».” Asta ca să fie clar că lipsa sculelor nu e o scuză. Ce‑i trebuie, așadar, unui bucătar amator, dar entuziast?

Cuţite: unul mare (25 cm), lat, pentru carne; unul zimţat, pentru pâine; unul sau două mici (10 cm), pentru legume.

Tigăi: una cu strat anti‑aderent, de 24 sau 28 cm diametru, cu capac.

Un cleşte şi spatule de silicon sau lemn, care nu zgârie teflonul; un polonic.

Un tocător de plastic sau de lemn.

Tavă simplă din metal, înaltă de 5‑6 centimetri.

Trei cratiţe de dimensiuni diferite și o oală. Dacă oala și o cratiţă au același diametru ca tigaia, nu mai trebuie un capac în plus.

Trei castroane din sticlă sau metal, de dimensiuni diferite – pentru amestecat compoziţii, dar și pentru salate.

Strecurătoare.

Orice altceva se poate improviza. Ouăle se pot bate cu o furculiţă, farfuriile pot deveni capace, tigaia poate deveni wok sau grill.