Să vedeţi... bine

Vine o zi când te saturi de butoane; de-aia trebuie să fii pregătit cu o jucărie de schimb.

De când eram copil şi am văzut Războiul Stelelor (filmul, desigur), mi-am dorit un telescop. La vremea respectivă, părea singura cale de a atinge viitorul acela înţesat de navete spaţiale fistichii şi extratereştri ciudaţi. Filmele SF se dădeau cam o dată pe an, numai la cinematograf, bine scurtate de scenele mai sexoase, ca să nu ne tulbure minţile neantrenate. Plictiseală mare deci. Nici Star Trek, nici Babylon, nici Star Gate. Desigur, aveam cărţile, almanahurile Anticipaţia şi România Literară, colecţia de povestiri ştiinţifico- fantastice (CPSF-ul). Dar eu vroiam stelele. (M-am şi înscris la Facultatea de fizică; după absolvire am avut de ales între a rămâne astrofizician şi a rămâne în ţară. Am rămas. În presă.) Şi am început să îmi caut din nou un telescop.

Şi iată ce am găsit: un Sky-Watcher SKP13065. Acum, v-aş putea spune că e un telescop reflector newtonian cu montură ecuatorială şi ar trebui să intrăm în detalii constructive laborioase. Dar e ca la maşini, contează doar „cât prinde la oră”, nu şi cum. De aceea vă zic direct că poate mări de 260 de ori. Nici faptul că are o distanţă focală de 650 mm şi un diametru de 130 mm nu v-ar da pe spate. Cu toate acestea, un diametru mai mare, chiar şi intuitiv, înseamnă mai multă lumină ce pătrunde în telescop. Mai multă lumină se traduce în astronomie prin mai multe detalii. În afară de inevitabilele zgâieli la Lună, telescopul din imagine este recomandat pentru admirarea obiectelor cereşti îndepărtate: nebuloase, galaxii şi alte locuri populate de Jedi. Este motorizat, în sensul că poate urmări singur mişcarea nocturnă a bolţii cereşti, şi permite cuplarea cu o cameră foto digitală.

O altă jucărie-bijuterie este şi noul Celestron CPC 1100 GPS (XLT), un telescop Schmidt-Cassegrain, controlat de computer. Monstruleţul acesta nu doar că se poate conecta la un GPS pentru a descoperi unde se află, dar m-ar lăsa să aleg între 40.000 de obiecte cosmice cărora le-a memorat locaţia. Felul isteţ în care e plasat ocularul face ca telescopul să fie extrem de practic şi când aş studia păsările migratoare şi pentru momentele când aş avea poftă să număr gropile de pe Lună.

Ideea de a cumpăra un telescop veritabil reprezintă însă un pas major. Anglosaxonii ar spune că este un „statement”. Dar dacă o să mă tenteze să mă întorc de tot la stele şi să mor lent de foame cu ochii la ele? În plus, Bucureştiul este extrem de poluat cu lumină parazită. Ar trebui să-mi iau telescopul în spate şi să plec cu el în creierul munţilor pentru a-i clăti lentilele de gălbeneala strepezită a iluminatului public.

Întrucât nu am un asemenea spate, m-aş mulţumi cu un binoclu din clasa celor utilizabile şi în scopuri astronomice. Puterea lor de mărire este fenomenală. Distracţia începe de la 20x, dar poate ajunge şi până la 140x. Mi-e şi greu să îmi imaginez ce aş putea mări de 140 de ori aici, în oraş (practic, aş putea să economisesc banii pentru cablul TV şi să mă uit la televizorul vecinului). Există câteva firme producătoare respectabile - începând cu Celestron şi Nikon, până la mai puţin cunoscutele Barska şi Zhumell. Le găsiţi adunate la un loc pe www.binoculars.com, în secţiunea Astronomy Binoculars.

Un alt concept interesant de explorat şi de procurat (pentru a explora) ar fi acela de lunetă. Mă fascinau lunetele marinăreşti telescopice, confecţionate din materiale luxoase: alamă, lemn, poate chiar şi piele. După o sălbatică epocă a oţelului inoxidabil şi a plasticului, genul acesta de instrumente a reînceput să apară. Arată bine, performanţele lor sunt extrem de satisfăcătoare. Puterea de mărire e aidoma cu cea a unei lunete compacte. Lentilele sunt confecţionate din aceeaşi sticlă atent prelucrată şi tratată cu substanţe antireflectorizante. Există inclusiv trepiede asortate sau modele pentru birou, dacă simt nevoia să mă apropii de colegi.