Timp liber Inapoi

Cum să-ţi pierzi vremea în luna octombrie (2009)

Delectează-te cu ţuică şi documentare la cea de-a zecea ediţie Astra Film Fest, între 26 octombrie şi 1 noiembrie, la Sibiu. Nu rata filmul despre minunata Dacie. Evident, maşina.
(10 ore)

Trezeşte copilul din tine între 2 şi 11 octombrie la festivalul Animest. Anul acesta oaia emblematică ia aspectul unei bombe ciclamen, gata să explodeze.
(8 ore)

Bucură-te că-i poţi asculta live în România pe Richard Bona, Chick Corea şi Mike Stern. La Masters of Jazz între 23 şi 25 octombrie, în Bucureşti.
(6 ore)

Aleargă până la epuizare la Bucharest City Marathon, pe 18 octombrie, chit că în mod normal îţi laşi fundul să lâncezească pe scaunul de la birou.
(4 ore)

Vizionează Amintiri din Epoca de Aur, proiectul multi-regizoral al lui Cristian Mungiu, care ilustrează legendele urbane ale comunismului. Se poate să-ţi aduci aminte de acei ani şi cu un zâmbet. Unul larg.
(2 ore)

Ascultă Exploding Head, noul album al trupei A Place to Bury Strangers. Trio-ul din Brooklyn prepară amestecuri muzicale volatile care îţi asaltează timpanele.
(1 oră)

Comentarii

Nu sunt inca comentarii.

Scrie un comentariu

Textul nu este case sensitive
Refresh

* Campurile marcate sunt obligatorii